ADOLESCENA- O PERIOADĂ DE TEST PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE. Elaborat: Davidovici Daniela, studenta grupei CP11M

Adolescenţa este specifică celei de-a doua decade a vieţii omului. Aceasta este perioada transformărilor intense pe toate planurile, atât fizic cât şi psihic, respectiv social. Toate aceste schimbări fac ca vârsta adolescenţei să facă trecerea dinspre copilărie spre tinereţe. Localizarea exactă a adolescenţei este între de ani şi este formată din trei stadii: preadolescenţa, adolescenţa propriu-zisă şi adolescenţa prelungită sau târzie. În lucrarea The Adolescent and his world, Irene M. Josselyn susţine că dezvoltarea individului nu este stadială, ci mai degrabă se poate spune că este continuă, un procedeu fluid. Acest aspect fiind observabil la toate vârstele. De aceea autoarea a condamnat dezbinarea adolescenţei în cele trei stadii din care este formată. Adolescenţa se caracterizează prin trecerea spre maturizare şi integrare în societatea adultă şi intensa dezvoltare a personalităţii. După ieşirea din pubertate are loc în mod intens ieşirea din societatea de tip tutelar, familiar şi şcolar şi intrarea în viaţa cultural-socială mai largă a şcolii şi chiar a oraşului. Această intrare este complexă şi dependentă de gradul de integrare a şcolii în viaţa socială (U. Şchiopu, E. Verza 1997).

Intrarea copiilor în această perioadă a vieţii poate pune întreaga familie într-o stare de tulburare înfricoşătoare. Influenţa reciprocă şi interacţiunea cu un adolescent nesigur şi revoluţionar implică înclinaţia părinţilor de a-şi problematiza deseori scopul şi direcţia vieţii lor... Pentru unii adulţi, adolescenţa copiilor lor devine piatră de poticnire a relaţiei dintre ei, dintre părinţi.

Motivul care ne îndeamnă să ne întrebăm dacă adolescenţa este o boală stă în faptul că deseori devine neînţeleasă şi dureroasă. Conţine atâtea contradicţii interne, încât ne este greu să o asimilăm unei stări sufleteşti sănătoase. Adolescena este o fază de dezvoltare... care aduce în minte fraza lui Dickens: «A fost perioada cea mai bună, a fost perioada cea mai rea, a fost vârsta înţelepciunii, a fost vârsta nebuniei...». Deci este, în acelaşi timp, imposibil să trăieşti alături de ei, dar şi îmbucurător să-i ai în jurul tău.

AdolescenţaAdolescenţa nu tulbură doar comportamentul adolescentului, ci şi pe cel ale părinţilor lui. Intrarea copiilor în această perioadă a vieţii poate pune întreaga familie într-o stare de tulburare înfricoşătoare. Influenţa reciprocă şi interacţiunea cu un adolescent nesigur şi revoluţionar implică înclinaţia părinţilor de a-şi problematiza deseori scopul şi direcţia vieţii lor... Pentru unii adulţi, adolescenţa copiilor lor devine piatră de poticnire a relaţiei dintre ei, dintre părinţi. De multe ori se vor certa din cauză că nu ştiu să administreze bine relaţia cu copiii lor. Se poate să ajungă chiar la descoperirea că nu sunt pregătiţi deloc în faţa problemelor ridicate de adolescenţi.

Adulţii sunt modele importante pentru copii, rolul lor în construirea stimei de sine fiind foarte mare. Este greu pentru un adult să accepte sentimentele negative ale unui copil. De multe ori, propriile emoţii îi sperie pe copii dacă sunt foarte intense. Dacă aceste emoţii sunt etichetate ca fiind rele, reprimate, negate, atunci copilul poate dezvolta o stimă de sine scăzută, având comportamente neadecvate şi fiind incapabil să facă diferenţa între emoţiile negative şi cele pozitive. Pentru a evita această situaţie este necesar ajutor din partea adultului care va trebui să-l ajute pe copil să exprime corespunzător aceste emoţii negative precum şi să le înţeleagă (A. Băban, 2001). Stima de sine se formează ca şi imaginea de sine prin preluarea unor atribute emise de părinţi, valorizările pe care elevul le primeşte din partea grupului de studiu, compararea cu egalii şi rolurile pe care le îndeplineşte elevul şi care-i conferă prestigiu ori îl arunca în dizgraţie (L. Fărcaş et. Al., 2004).

CONSILIEREA PENTRU DEZVOLTARE PERSONALĂ LA ADOLESCENI POATE INFLUENA STIMA DE SINE A ACESTORA.

Vârsta adolescenţei constituie una dintre cele mai fascinante şi mai complexe tranziţii din decursul unei vieţi. Adolescenţa este o perioadă cu multe probleme de adaptare la realitate, criza de identitate, nonconformismul şi într-o anumită măsură, teribilismul adolescenţilor, constituie probleme de care comunitatea trebuie să ţină cont dacă doreşte să funcţioneze adecvat. Problemele adolescenţilor sunt şi problemele familiei, chiar a întregii comunităţi în care aceştia trăiesc. Luând în consideraie complexitatea problemelor cu care se confruntă adolescenii i familiile acestora, consilierea psihopedagogică a acestora devine indispensabilă. Consilierea adolescenţilor, în primul rând, are ca scop pregătirea adolescentului pentru integrarea optimă în viaţa socială i în profesie.

Pentru consilierea adolescentului este important să înelegem procesele ontologice, care pot fi urmărite în figura propusă i specificarea realizată de Erikson E. H., care menionează că criza vârstei adolescente, constă în Identitate versus confuzia rolului. Adolescentul caută o identitate personală şi profesională coerentă. În general, vârsta adolescenţei constituie una dintre cele mai fascinante şi mai complexe tranziţii din decursul unei vieţi. Carnegie D. În lucrarea Council on Adolescent Development (1996) remarcă un aspect important, după stadiul sugarului, adolescenţa este cea mai rapidă perioadă de creştere şi schimbare fizică. La sfârşitul pubertăţii, majoritatea copiilor s-au confruntat deja cu schimbări hormonale, au dobândit caractere sexuale secundare şi au acumulat în greutate şi în înălţime. Aceste schimbări produc trecerea la un organism matur, cu capacităţi fizice şi reproductive, precum şi cu un aspect exterior pe măsură.

Stima de sine reprezintă o nevoie umană profundă şi puternică, esenţială pentru o adaptare sănătoasă a individului, adică pentru o funcţionare optimă şi împlinirea de sine. Cu alte cuvinte, stima de sine reprezintă încrederea autentică în propria minte, în propriul discernământ. Ea se referă la raportul pe care îl are fiecare cu el însuşi. Este o privire judecată despre noi înşine, vitală pentru propriul nostru echilibru psihic. Când este pozitivă, relativ ridicată, ea ne permite să acţionăm eficient, să facem faţă dificultăţilor existenţei. Mai mult decât atât, specialiştii susţin că, dintre toate judecăţile pe care le formulăm în viaţă, nici una nu are atât de mare importanţă ca aceea referitoare la noi înşine.

Corelând nivelul şi stabilitatea stimei de sine, Ch. Andre i Fr.Lelord, au făcut o clasificare în patru categorii, care permit o mai bună înţelegere a unui ansamblu de reacţii şi permit o mai 73 eficientă cunoaştere a stărilor pe care le trăim. Astfel, există stimă de sine înaltă stabilă şi stimă de sine înaltă scăzută; precum există stimă de sine scăzută stabilă şi stimă de sine scăzută instabilă. C. Andre şi F. Lelord consideră că stima de sine are trei aspecte esenţiale: încrederea în sine, concepţia despre sine şi iubirea de sine. O bună dozare a fiecăreia dintre aceste trei componente este indispensabilă pentru a obţine o stimă de sine armonioasă. Stima de sine este legată de un număr larg de comportamente.

Stima de sine este unul din acele concepte psihologice cu care ne întâlnim frecvent în viaţa cotidiană. Pentru că stima de sine, deşi este una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii noastre, este un fenomen discret, impalpabil, complex, de care nu suntem totdeauna conştienţi.

Varietăi ale stimei de sine Caracteristici Stima de sine defensivă sentimentele pozitive faţă de sine necesită o continuă confirmare din partea celorlalţi şi această confirmare este căutată activ; individul expune public sentimente pozitive faţă de sine mascându-se sentimente negative din interior Stima de sine naturală individul trăieşte sentimente pozitive faţă de sine fără a simţi nevoia să caute aprobare din partea altora sau să obţină performanţe deosebite; individul expune public sentimente pozitive faţă de sine şi acestea coincid cu ceea ce simte realmente pentru sine Stima de sine implicită individul nu este conştient de sentimentele negative sau pozitive pe care le are faţă de sine Stima de sine explicită individul este conştient de sentimentele negative sau pozitive pe care le are faţă de sine Stima de sine contingentă auto-evaluarea pozitivă depinde de atingerea unor obiective, confirmarea unor expectanţe, conformarea cu standarde etc. Stima de sine veritabilă auto-evaluare pozitivă este relativ imună la fluctuaţiile şi numărul realizărilor sau insucceselor şi nu necesită continuă validare Stima de sine labilă fluctuaţii ale stimei de sine în cursul zilei care sunt determinate de evenimente externe pozitive sau negative cu valenţă auto-evaluativă

Identitatea de sine, în adolescenţă, se poate contura în trei moduri: pozitiv pozitiv, care îi conferă un sens normal existenţei, o bună acceptare de sine, împlinirea de sine. Persoanele cu o identitate de sine pozitivă se simt atrase de cele cu un statut similar al identităţii, iar împlinirea identităţii le ajută la dezvoltarea relaţiilor interpersonale într-o manieră eficientă şi satisfăcătoare; negativ negativ, ce dezvoltă imagini de sine opuse valorilor culturale ale societăţii, confirmând etichetările atribuite de societate, cum ar fi ratat, de nimic, delicvent juvenil, nesuferit. Simţindu-se respinşi şi blamaţi social, adolescenţii îşi cultivă un sentiment de autorespingere, o imagine negativă de sine, care le subminează şi asumarea, şi acceptarea sex-rolului; incert incert (criza de identitate), care apare la adolescenţii ce încearcă să-şi reducă anxietatea existenţială prin experienţe intense şi imediate: abuz de droguri, concerte rock, petreceri deocheate, jocuri de noroc. Alţii îşi substituie temporar identitatea sau caută afirmarea ei în vandalism, crime, 72 popularitate contestată. Există şi tineri care îşi creează o fortăreaţă temporară a identităţii (devin sectanţi, naţionalişti, extremişti, xenofobi)

În ansamblu, consilierea preventivă a adolescenţilor şi a familiei acestora presupune potenţarea factorilor generali de protecţie şi estompare până la anularea acţiunii, a factorilor generali de risc, care influenţează viaţa şi activitatea adolescenţilor. În acest sens, consilierea preventivă este, în esenţă, o educaţie cu valenţe formative. Ea este menită să ajute şi să sprijine activitatea educatorilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor pentru a realiza dezvoltarea optimă, la un nivel de calitate şi eficienţă sporită a adolescenţilor. Consilierea psihopedagogică a adolescenţilor este necesară pe tot parcursul modificărilor lor psihofiziologice şi a evenimentelor stresante persistente în viaţa lor. Ea urmăreşte atingerea obiectivului specific major al consilierii adolescenţilor:orientarea şi oferirea sprijinului adolescentului pe parcursul dezvoltării sale şi a consolidării personalităţii lui.