O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: Şi eu am fost la Alba Iulia ! Fiii fiilor voştri vor chezăşui puternic şi fericiţi, rostind: Şi părinţii noştri au fost la Alba Iulia! Iuliu Hossu,episcop,1 Decembrie 1918 …Marea Unire din 1918 a fost şi va rămâne pagina cea ma sublima a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui govern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată intr-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

România este patria noastrã şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie. Barbu Ştefãnescu Delavrancea Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar. Acest proces istoric, desfăşurat pe întreg spaţiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, , ca şi evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei şi Munteniei în 1859, proclamarea independenţei absolute a ţării de sub dominaţia otomană, consfinţită pe câmpul de luptă de armata româna în războiul din , precum şi adunările reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânirea străină de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia din Aceste memorabile momente din 1918 au făcut ca jertfa ostaşilor români în primul război mondial să nu fi fost zadarnică. Ceea ce la 1600 – prin fapta Viteazului – fusese doar o clipă de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasă realizare a acestui popor. Organizaţi în state separate din punct de vedere politic, ameninţaţi mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, cu părţi din teritoriul strămoşesc – Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea – anexate de cele trei mari imperii, otoman, habsburgic (din 1867 austro-ungar) şi rus, românii şi-au păstrat dintotdeauna conştiinţa că aparţin aceluiaşi popor, că au aceeaşi geneză.

Această conştiinţă a unităţii de neam a românilor a fost consolidată de permanentele şi multiplele relaţii politice, militare, economice şi culturale între ţările române de-a lungul întregului ev de mijloc. Secolul al XIX-lea – denumit şi secolul naţionalităţilor – a adus în spaţiul românesc o nouă realitate, cea a naţiunii române, în cadrul căreia s-a cristalizat conştiinţa unităţii naţionale, a conştiinţei destinului comun – trecut, prezent şi viitor. Desăvârşirea unităţii naţionale a românilor la sfârşitul primei conflagraţii mondiale trebuie înţeleasă ca o firească împlinire, ca o necesitate istorică impusă de evoluţia statului naţional şi de necesitatea desăvârşirii sale şi nu ca urmare a efortului militar al României. Nu primul război mondial a creat România Mare; el a fost doar ocazia. România a intrat în război pentru eliberarea provinciilor asuprite şi pentru întregirea ţării, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe şi eroism pe câmpurile de luptă din Transilvania şi Dobrogea, de pe Valea Jiului şi de pe Argeş, ca şi pe cele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

În viaţa tuturor popoarelor, în existenţa statelor, au fost momente sau evenimente de însemnătate sau semnificaţie deosebită, ce le-au marcat existenţa, au devenit memorabile, au ajuns a căpăta dimensiunile unor sărbători naţionale. 1 Decembrie 1918 a fost ziua în care românii au înfăptuit unul dintre cele mai semnificative şi mai importante acte istorice, cu deosebite consecinţe pentru evoluţia ulterioară a naţiunii noastre. Marele istoric român de renume european A.D. Xenopol aprecia că în istoria neamului românesc au fost mari acte definitorii, respectiv cucerirea Daciei de către romani – care ne-a dat structura de esenţă romanică, latină a poporului şi limbii – şi Unirea din 1918, când s-a desăvârşit statul naţional, marcând întreaga existenţă a milioane de români.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, înfăptuită în 1859, marchează cea de-a doua unire, când s-au pus bazele statului naţional român modern, devenit, apoi, independent pe harta Europei, după mai puţin de două decenii. În condiţiile complexe ale Europei de sfârşit de epocă modernă, românii trăiau atât într-o ţară liberă (cca kmp), cât şi sub diverse stăpâniri străine – ale Austro- Ungariei şi Rusiei ţariste (Transilvania, Bucovina, Basarabia). La fel ca şi în cazul altor popoare europene, s-a dezvoltat în sec. al XlX-lea, în mod organic, ca naţiune, s-a definit ideea, ca atare s-a formulat în plan politic, moral, juridic, principiul de naţionalitate.

Harta etnică a Austro-Ungariei şi a României, 1892 Bucovina se afla la intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti. La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia, Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente. Din acest motiv s-a spus că Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare, după ce fusese cumpărată de la otomani în Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucureşti, Ţinutul Hotinului intra oficial în componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judeţul Dorohoi şi Dornele româneşti până la Broşteni.

Moldova Transilvania CELE TREI MARI PUTERI România Cea Mare Ţara Românească

Drept aceea Noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investiţi singuri ca putere legiuitoare, În numele suveranităţii naţionale, Hotărâm: Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României. Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România 15/28 noiembrie Palatul Metropolitan din Cernăuţi - în sala sinodală a avut loc Congresul care a declarat unirea Bucovinei cu România Ziarul Glasul Bucovinei din 29 noiembrie 1918

Romanii din Bucovina au beneficiat de o viata politica, nationala, religioasa si culturala proprie.

La 3/16 octombrie, Carol I proclama federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască şi drepturile românilor. Naşterea statelor naţionale era iminentă, însă situaţia românilor din Imperiu continua să fie foarte incertă. În aceste condiţii, adunarea românilor emigraţi din Austro-Ungaria se reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care respingea federalizarea şi declara hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului sub un singur stat unitar. La 19 octombrie 1918 Ucraina îşi proclama independenţa. Noul stat naţional proclamat la Liov includea şi Bucovina nord- estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret. Proclamaţia de la Liov a produs un val de îngrijorare în rândurile românilor bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau intensificate, altfel riscau să intre în componenţa Ucrainei. În acest sens, la 22 octombrie a apărut la Cernăuţi ziarul Glasul Bucovinei, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, în care fruntaşii bucovineni publică editorialul Ce vrem?, un veritabil document programator pentru românii din Bucovina. Adunarea din 14/27 octombrie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti.

Impropriu denumita Bucovina, cheia Moldovei, avea sa fie timp de aproape un secol si jumatate sub ocupatie habsburgica. In jurul toponimului Bucovina s-au vehiculat diverse supozitii. Unele surse considera ca denumirea tinutului ar avea la baza germanul Buche, Bukenland sau Bukowina – Tara fagilor. Revolutia de la 1848 avea produca schimbari importante pentru Bucovina. La 26 iunie 1848, la Viena, in Adunarea Constituanta, bucovinenii au obtinut 8 mandate si au cerut, printre alte revendicari, separarea Bucovinei de Galitia si constituirea ei in tara de coroana, autonoma. Prin constitutia austriaca din 4 martie 1849, Bucovina a fost declarata provincie autonoma a Casei de Austria, cu titlul de Ducat. Dupa aceasta perioada de timp Bucovina a fost condusa de contele Rudolf Meran.

Mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Chişinău să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor,Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La propunerea lui Flondor, congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României. Era al doilea mare moment al Marii Uniri, după ce Basarabia se unise cu Ţara Mamă în aprilie. După Cernăuţi, toate privirile românimii se îndreptau către Alba Iulia, unde urma să aibă loc ultimul act din procesul de desăvârşire al României Mari. Recunoaşterea internaţională a fost un proces complicat mai ales de refuzul Ucrainei de a recunoaşte unirea. Recunoaşterea internaţională a unirii avea să vină un an mai târziu, la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria.

În evoluţia lor, românii au realizat, în genere, trei mari uniri. Cea dintâi, sub egida voevodulul Mihai Viteazul, s-a derulat între anii , când s-a strâns laolaltă cea mai mare parte a teritoriilor româneşti din jurul Carpaţilor. Opoziţia internă şi, mai ales, cea externă au dus la dispariţia unui stat românesc cuprinzător în această parte a Europei, însă acea realizare a rămas un precedent istoric, un simbol şi un imbold pentru generaţiile următoare. În 9 mai 1877, România işi declară Independenţa faţă de Imperiul Otoman şi are loc războiul ruso-româno-turc. Războiul s-a terminat cu victoria României şi a Rusiei împotriva turcilor, obţinerea Independenţei României şi unirea Dobrogei cu România. Aspectul negativ a fost acela că Rusia a anexat sudul Basarabiei.

Neutralitatea ( ). Declanşarea războiului găsea România într-o situaţie extrem de complexă. Situată strategic între cele două tabere, avea puţine şanse să-şi afirme şi să-şi păstreze neutralitatea. Prin urmare, deşi pentru politicienii români era limpede că desăvârşirea unităţii naţionale nu era posibilă fără participarea la un război, fără un important tribut de sânge, declanşarea primei conflagraţii mondiale, oarecum previzibilă după războaiele balcanice, a găsit Bucureştiul nepregătit.

Prin Convenţia din 18 septembrie/1 octombrie 1914, semnată la Petersburg, Rusia a garantat integritatea teritorială a României şi a recunoscut drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, în schimbul neutralităţii binevoitoare. Victoriile Antantei pe frontul de vest şi cele din Balcani, din toamna anului 1918, au creat un nou raport de forţe, care a permis României decretarea mobilizării şi reintrarea în luptă la 28 octombrie/10 noiembrie Deşi Primul Război Mondial s-a încheiat prin armistiţiul de la Compiègne (29 oct./11 noiembrie 1918), armata română a fost obligată să continue războiul aproape un an, pentru a apăra graniţa de vest în faţa agresiunii Ungariei, care nu accepta hotărârea de la Alba- Iulia, din 1 decembrie 1918, prin care Transilvania se unea cu România.

Ziarul Tribuna, din 30 martie 1918, despre unirea Basarabiei cu România Basarabia în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră... În puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, în baza principiului ca popoarele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România. Declaraţia de unire a Basarabiei cu România (fragment):

Transilvania a fost a treia provincie care s-a unit cu patria-mamă. Unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii. Adunarea de la Alba Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Visul de veacuri al românilor de pretutindeni s-a împlinit. Acum erau uniţi – într-o singură ţară –oamenii care vorbeau, gândeau, simţeau şi se purtau româneşte...

Toţi cereau: Unirea sau moartea! Mulţimea entuziasmată a intonat Deşteptă-te, române de Andrei Mureşanu şi Pe-al nostru steag e scris Unire, Unire-n cuget şi-n simţiri Şi sub măreaţa lui umbrire Vom înfrunta orice loviri... E scris pe tricolor unire, Ciprian Porumbescu P.N.R. prin Vasile Goldiş a redactat o Declaraţie ( Proclamaţie) în care se arăta că naţiunea română este decisă săşi asigure aşezarea ei printre naţiunile libere şi că nimeni nu mai poate fi îndreptăţit să trateze în treburi referitoare la situaţia politică a naţiunii române în afara reprezentanţilor ei. Această Declaraţie a fost citită de Al. Vaida – Voevod, unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Român, în cadrul unei şedinţe a parlamentului maghiar de la Budapesta. Pentru coordonarea mişcării naţionale a luat fiinţă la Arad Consiliul NaţionalRomân Central format din 12 membri: 6 din PNR şi 6 din PSD.

Istoria ne cheamă la fapte. Toate neamurile din jurul nostru şi-au hotărât viitorul. Naţiunea română din Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întregă. Actul de convocare a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia (fragment). Sala Unirii din Alba Iulia Clubul militar din Alba Iulia (cazina)

Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, 1 Decembrie 1918 Actul Proclamaţiei de Unire de la Alba-Iulia citit de Vasile Goldiş

" În această zi - scria Nicolae Iorga - a sosit un ceas pe care-l asteptam de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă natională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat si am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre".,,Fraţi români, locul cel mai istoric al neamului vă aşteaptă cu braţele deschise, veniţi deci să-l atingeţi cu pasul vostru, ca să simţiţi fiorul ce l-a mişcat odată pe marele voievod cu numele de arhangheli, pe martirii Horea, Cloşca si Crişan, pe craiul munţilor, Avram Iancu, şi pe toţi cei care au început şi lucrat la realizarea Visului de veacuri pe care noi cei de azi îl vedem ca pe răsăritul cel mai strălucit al celei mai senine zile a neamului românesc". Vasile Goldis (1862 – 1934) Iuliu Maniu ( ) Nicolae Iorga ( ) Noi voim ca acest pământ al Romaniei mari să întronăm libertatea naţionala pentru toti. Voim ca fiecare naţiune să se poată cultiva in limba ei, să se roage lui Dumnezeu în limba ei şi să ceară dreptate în limba ei. Numai având un regim de drepturi si libertăţi înăuntru ţării vom avea tăria să validăm cauza noastra in afară.

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită!

Singurele fotografii care s-au păstrat de la această adunare au fost realizate de către Samoilă Mârza din satul Galtiu, pentru că fotograful oficial al Marii Adunări Naţionale, de origine sas, nu s-a prezentat la manifestări.Samoilă MârzaGaltiu Manuscrisul original a ajuns în patrimoniul Muzeului din Alba Iulia în În partea centrală a primei coperţi este înscrisă fotografia lui Vasile Goldiş, încadrată în partea stângă de frunze de stejar, iar în dreapta de măslin, sub care stă scris cu majuscule: Cuvântarea lui Vasile Goldiş la 1 Dec Proiectul prin care s-a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului şi a Părţilor Ungurene cu ţara-mamă a fost întocmit de unul dintre cei mai reprezentativi oameni politici români ardeleni, Vasile Goldiş. Documentul cuprinde cele nouă puncte şi este conceput după cele mai democratice principii, ca votul universal, reprezentativitate totală pentru fiecare categorie socială, etnică sau profesională în stat, organizarea pe temelii solide a Transilvaniei, uniformizarea legislativă şi administrativă cu România. De jur împrejur se dezvoltă o cusătură cu sârmă de culoare roşu, galben, albastru.

Un reputat istoric englez, Q.W.A. Leeper, publica, în decembrie 1918, sub formă de broşură, un studiu numit Dreptatea cauzei româneşti (The Justice of Rumanias Cause), unde arăta că unirea românilor este rezultatul firesc al rodului eroic al grelelor suferinţe îndurate pentru înfăptuirea acestui ideal, care înseamnă un mare câştig pentru cauza progresului şi democraţiei. În anul , Conferinţa de Pace de la Paris şi tratatele încheiate acolo au consacrat pe plan internaţional unitatea înfăptuită de românii înşişi, în cursul anului După acest an, România întregită şi-a modificat locul în Europa. Cu cei kmp ca suprafaţă, ocupa locul 10 pe continent, iar ca potenţial uman (15 milioane – în 1919, 20 de milioane – în 1940) ocupa locul opt. Unirea din 1918, piatră de hotar, a însemnat un nou început de epocă în istoria românilor. Actul Unirii citi de Aurel Vlad

Istoric si politic favorabil realizarii Marii Uniri a tuturor provinciilor romanesti (Basarabia, Bucovina, Banatul, Crisana si Maramuresul) cu Romania, la conducerea tarii se afla Regele Ferdinand I de Hohenzollern, nepotul regelui Carol I, acesta din urma neavand un descendent in linie directa care sa ii urmeze la tron. In aceasta situatie, lui Ferdinand I, prin Decretul din martie, 1889, i s-a conferit titlul de Alteta Regala, Principe de Romania. Chiar daca unii contemporani l-au considerat pe Ferdinand I, omul, prea timid uneori si prea influentabil, nimeni nu a contestat meritele regelui in realizarea statului national unitar roman, toti l-au recunoscut ca pe un adevarat patriot, bun, generos si devotat tarii, numindu-l, pe buna dreptate, Ferdinand Intregitorul de tara sau Regele Marii Uniri.

Carte poştală emisă cca. 1918–1919 pentru a sărbători Unirea. Observaţi traseul ciudat al graniţei de vest a ţării: este cuprins întreg Maramureşul, o parte mai mare a Cri ș anei, cu posibilitatea extinderii Banatului până la Tisa ș i Dunăre. Grani ț ele definitive vor fi stabilite abia în 1920.

Întâi Decembrie este ziua naţională a României, potrivit Constituţiei României din 2003, art. 12, alin 2. Această zi a fost adoptată anterior, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial, nr. 95 din 1 august De-a lungul timpului, imnurile nationale au fost: Trăiască Regele ( )Trăiască Regele Zdrobite cătuşe ( )Zdrobite cătuşe Te slăvim, Românie! ( )Te slăvim, Românie! Trei culori ( )Trei culori Deşteaptă-te, române! (1989-prezent)