Funcţiile şi proprietăţile sângelui. Sângele constituie circa 6-8% din greutatea corpului (4- 5l), constă din: plasmă (partea lichidă) % elemente figurate (eritrocite, leucocite, trombocite) – 42-48%. Serul este plasma difibrinată. În repaus din volumul total 50% sunt depozitate în : Ficat – 20-30% Splină – 14% Măduva oaselor, capilarele subcutanate Din sângele circulant: 40% în muşchi, 5% în inimă, restul in toate ţesuturile. Cantitatea de sânge circulant creşte în efort fizic, emoţii, t o C, altitudine, 2-a perioadă a sarcinii

FUNCŢIILE SÂNGELUI: 1. Transport: Gaze - CO 2 şi O 2 (funcţia respiratorie); Substanţe nutritive (funcţia trofică); Energie termică (funcţia termoreglare); Reziduuri (funcţia excretorie) Hormoni (funcţia reglatoare); Vitamine Enzime 2. Menţinerea homeostazei celulelor organismului prin menţinerea constantă a substanţelor dizolvate, pH-ul, temperaturii 3 Protecţie – asigurată de celulele cu proprietatea de fagocitoză şi celulele care pot produce anticorpi. 4. Hemostatică – capacitatea de a se coagula şi de a închide lumenul vaselor lezate - oprirea hemoragiei.

CONSTANTELE SÂNGELUI: 1. Hematocritul – raportul elementelor figurate la volumul total de sânge: la femei %. la bărbaţi %, la noi născuţi hematocritul este cu 10% mai mare, la sugari cu 7% mai mic. Depinde de: 1. procentul elementelor figurate 2. cantitatea de Hb 3. valoarea proteinemiei 2. Viscozitatea: plasmei - 1,7-2,2, sângelui integral - 5,0 ( faţă de viscozitatea apei - 1,0 ). Viscozitatea este condiţionată de prezenţa proteinelor şi elementelor figurate. Viscozitatea creşte în caz de diaree, transpiraţii abundente, etc. 3. Greutatea specifică a sângelui: 1,057-1,067 la bărbaţi; 1,056-1,061la femei a plasmei este 1,025-1,035, iar a eritrocitelor este de 1,090. (faţă de greutatea specifică a apei – 1, 0)

4. pH-ul: 7.34 sânge venos 7,4 sânge arterial. pH-ul se menţine datorită sistemelor tampon: sistemul monocarbonat / acid carbonic (NaHCO 3 / H 2 CO 3 ) sistemul monofosfat / difosfat (NaH 2 PO 4 /Na 2 HPO 4 ) sistemul tampon al proteinelor sistemul tampon al hemoglobinei şi oxihemoglobinei ( HbH/HbK şi HbO 2 H/HbO 2 K ) Dereglarea pH-ului: < 7,3 se numeşte acidoză ( pH=7 – comă, 6,8 – moartea) > 7,4 se numeşte alcaloză ( pH=7,8 – comă, 8 – moartea) În menţinerea echilibrului acido-bazic participă sistemele excretor, respirator, cardiovascular, digestiv şi pielea.

5. Presiunea osmotică Posm a sîngelui = Posm a plasmei şi e dependentă exclusiv de săruri, 80% din valoarea ei revine NaCl; Posm se exprimă în miliosmoli, Posm a palsmei este -290 mosm (7,6-8,0 Atm) Soluţiile 0,9% NaCl, 5% glucoză – izotonice eritrocitul cedă eritrocitul atrage apa zbârceşte apa umflă hemoliză

6. Presiunea coloid-osmotică (oncotică) – mm Hg, (1/200 parte din valoarea Posm – 0,02-0,03 Atm ); datorită ei este menţinută faza lichidă a sângelui în patul vascular este cauzată de proteinele plasmei (substanţe macromoleculare coloidale) – 80%-albumine şi 20% de globuline 7. Temperatura de congelare Punctul de îngheţare a unei soluţii depinde de numărul de particule dizolvate pe unitate de volum, astfel punctul crioscopic al plasmei cu osmoilaritate normală este - 0,56 0 C ±0,01 0 C

Plasma sângelui, componenţa Plasma sângelui constă din: apă 90-91% proteine 6,5-8% substanţe azotate 1. proteice - albumine, globuline, fibrinogen; 2. neproteice - uree, acid uric, creatinina, amoniac; substanţe neazotate 1g% (glucide, lipide) glucoza 80 – 120 mg% (3,3 – 5,5 mmol/l) lipide mg/%

Funcţiile proteinelor: trofică de transport de tampon (menţin pH) determină presiunea oncotică (coloid-osmotică) hemostatică (fibrinogenul) protecţie (prin intermediul anticorpilor) asigură sedimentarea eritrocitelor Grupele de proteine plasmatice Albuminele g/l, determină presiunea oncotică (80% din valoarea ei); au funcţie de transport (pot transporta Ca 2+, Na +, acizi graşi, biliari, pigmenţii biliari, medicamente); sunt ca rezervă proteică.

Globulinele g/l 1 globulinele _ transportă: lipide, fosfolipide, hormonul tiroidian - tiroxina, vit B12, fixează glucoza,) 2 macroglobulina – inhibă plasmina şi proteinazele, fixează hemoglobina 2 ceruloplasmina – transportă Mg +2 - transferina – transportă ferul - lipoproteinele – transportă lipidele (75% din totalul lipidelor) γ – globuline – anticorpi Fibrinogenul – 2-4 g/l are rol în hemostază La omul adult în decurs de o zi se formează circa 17 g albumine şi 5 g globuline. Perioada de semidezintegrare a albuminelor la om este de 10 – 15 zile, iar a globulinelor de circa 5 zile, aceasta înseamnă că în acest răstimp se schimbă în sânge circa 50% din toate proteinele.

Fiziologia eritrocitelor. Eritrocitele (globulele roşii) – celule anucleare, forma de disc biconcav, culoarea roşie-portocalie, mărimea 7-8μ. Hemoglobina constituie 90% din reziduul uscat al hematiilor. Funcţiile eritrocitelor: 1. De transport a O 2 şi CO 2 (hemoglobina), 2. Pe membrana lor se pot fixa şi transporta medicamente, hormoni, toxine, colesterol etc. 3. Funcţia reglatoare – sistemul tampon al Hb menţine pH, participă în metabolismul hidro-salin şi menţin compoziţia ionică a plasmei 4. Funcţia hemostatică – participă în coagularea sângelui 5. Funcţia anticoagulantă – fixează şi transportă heparina Membranei eritrocitului se caracterizează printr-o plasticitate deosebită - deformarea reversibilă la trecerea prin capilare înguste Durata vieţii – 120 zile (30 zile – în circulaţie)

Anizocitoză – prezenţa în sânge a eritrocitelor de diferite dimensiuni. Poikilocitoză – eritrocite patologice de diverse forme. Numărul eritrocitelor: La bărbaţi - 5 mln/mm 3 (5x10 12 /l) La femei - 4,5 mln/mm 3 (4,5x10 12 /l) Creşterea numărului de eritrocite într-o unitate de volum al sângelui se numeşte – eritrocitoză: 1. Fiziologică – efort fizic, emoţii, altitudine cu PO 2, în stări de deshidratare. 2. Patologică – primară, ce apare ca rezultat dereglării diferenţierii şi proliferării hematiilor sau secundară – ca rezultat al sporirii sintezei eritropoietinei la PO 2 în diferite patologii ale sistemelor respirator, cardiovascular etc. Scăderea numărului de eritrocite – eritropenie: fiziologică – hiperbarie, ingestie exagerata de apă; patologică – hemoragii, hemoliză, anemie

Hemoliza (eritroliza) – distrugerea eritrocitelor Osmotică (în soluţie hipotonă celulele se umflă iar în soluţie hipertonă celulele se zbârcesc) Chimică – unele substanţe chimice pot duce la distrugerea membranei eritrocitare ( ex: alcoolul provoacă solvenţa lipidelor din membranele biologice ) Biologică – la acţiunea unor bacterii sau toxine de origine bacteriană Mecanică – la trecerea eritrocitelor prin spaţii înguste Termică - la temperaturi mari sau mici Imună – la transfuzie de sânge incompatibil după grupă sau rezus- factor

Eritrocitopoieza Eritrocitopoieza – proces de maturizare şi formare a eritrocitelor Etapele eritrocitopoiezei: 1. Diferenţierea – transformarea celulei medulare nediferenţiate în celulă eritropoietică 2. Multiplicarea (proliferarea) – sporirea numărului de celule eritropoietice prin mitoză 3. Maturaţia – totalitatea proceselor morfologice, funcţionale şi biochimice prin care eritroblastul eritrocit matur 4. Eliberarea – eliberarea hematiilor din organul medular în circulaţia sangvină

Reglare eritrocitopoezei 1. Eritropoetinele se sintetizează în rinichi (80-90%) în caz de hipoxie celulară a aparatului juxtaglomerular, restul în ficat (cauza: anemie, efort fizic, altitudine). Funcţia acestora este de a accelera formarea eritroblaştilor şi maturizarea normoblaştilor 2. Fierul din eritrocitele distruse sau din hrană. Depuneri de fier se află în ficat şi splină. Insuficienţa de fier duce la anemia fiero-deficitară. 3. Vit B 12, acidul folic intervin în sinteza acizilor nucleici responsabili de proliferarea şi maturizarea normoblaştilor, insuficienţa lor determină apariţia anemiei B 12 –deficitară (pernicioasă) şi folio-deficitară 4. Cu 2+ - sinteza hemoglobinei şi anume sinteza hemului. Insuficienţa duce la anemie. 5. Hormonii somatotrop, tiroxina, androgenii, estrogenii influenţează eritropoeza.

Fiziologia hemoglobinei. Hemoglobina (Hb) constă din 4 molecule de hem fiecare se combină cu un lanţ polipeptidic – globina, astfel formând 4 lanţuri de Hb. Aceste lanţuri se leagă între ele formând molecula de Hb Fiecare hem conţine Fe 2+ care fixează O 2. (1 moleculă Hb poate fixa 4 molecule de O 2 sau 8 atomi de oxigen ). Tipurile de Hb Hb P - primară (embrională) – în viaţa intrauterină, conţine 2 lanţuri polipeptidice α şi 2 ε (epsilon) Hb F - fetala şi se caracterizează prin afinitatea mărită faţă de O 2, conţine 2 lanţuri polipeptidice α şi 2 γ Hb A -adultă, conţine 2 lanţuri α şi 2 lanţuri β. Hb M mioglobina – se află în muşchi are o masă moleculară mică, fixează şi depozitează O 2 în muşchi.

Conţinutul Hb: 16 g/% la bărbaţi 14 g/% la femei Pentru determinarea cantităţii de hemoglobină de foloseşte metoda Sahli Compuşii hemoglobinei sunt: Hb + O 2 - oxihemoglobina HbO 2 Hb + CO 2 - carbhemoglobina HbCO 2 Hb + CO - carboxihemoglobina HbCO Methemoglobina – Hb în combinaţie cu metalele grele, oxidanţi puternici care Fe 2+ Fe 3+ compus stabil cu O 2 hipoxie. Indicile de culoare (cromatic) – IC =1 normocrom IC 1 hipercrom Hb calcl. Nr hematiilor calcul IC = Hb (N=100%) / Nr hem (N= /mm 3 )

Analiza spectrală a sângelui Se aplică pentru determinarea calitativă a compuşilor hemoglobinei pe baza benzilor de absorbţie pe spectrul de lumină

Metabolismul Fierului Conţinutul de fier în organism este 4-4,5 g, din care: 69% - Fe 2+ în Hb; 28% - depozitat în măduva oaselor, ficat, splină şi muşchi; 3% - din mioglobină şi enzime Necesarul zilnic – 10 mg / bărbaţi, 20 mg / femei În stomac fierul din alimente Fe 2+ în duoden se absoarbe enterocit: Fe 2+ + apoferitina feritina care predă Fe 2+ β-lipoproteinei plasmatice transferina transportă Fe 2+ spre măduva oaselor, ficat splină şi muşchi celulelor reticulare macrofage: Fe 2+ + apoferitină feritina predă Fe 2+ eritroblaştilor pentru sinteza Hb. Excreţia zilnică de fier = 1mg (masele fecale), la femei în timpul ciclului menstrual = 2mg

Fiziologia leucocitelor Leucocitele, celule mobile ale sistemului de apărare a organismului În normă la se conţin 4-9 mii /mm 3 (7x10 9 /l). La noi-născuţi mii /mm 3, la sugari – 9-12 mii /mm 3 Se află în sânge numai 4-8 ore pentru a fi transportate de la măduvă sau ţesut limfoid spre toate ţesuturile organismului unde se mai reţin 4-5 zile. Creşterea numărului de leucocite se numeşte leucocitoză: - fiziologică: alimentară, efort fizic, emoţii, la femei în timpul sarcinii - patologică: infecţii, inflamaţii Micşorarea numărului de leucocite – leucopenie: iradierea copului cu raze gama, administrarea de citostatice

I. Granulocite 1. Eozinofile - 1-5%, (coloranţi acizi) Distrug toxine de origină proteică Participă în reacţiile alergice prin secreţia histaminei 2. Bazofile - 0,5-1% (coloranţi bazici) Reglează microcirculaţia în focarul inflamator prin secreţia heparinei 3. Neutrofile –58-70% (coloranţi neutri)( segmentate, nesegmentate ) Fagocitoza – I etapă a inflamaţiei Secretă α 2 globulina -transp. Vit B12 II. Agranulocite 1. Monocite % Formează macrofagi Au cea mai mare capacitate de fagocitoză ( II etapă a inflamaţiei) 2. Limfocite % T-limfocitele: killer, helper, memorie imună, supresori; Asigură imunitatea celulară Participă în reacţiile imune de tip întârziat (48 ore) B-limfocitele: plasmocite, memorie imună Asigură imunitatea umorală (Ig) Participă în reacţiile imune de tip imediat

Imunitatea Imunitatea – capacitatea organismului de a opune rezistenţă microorganismelor sau toxinelor ce au tendinţă de a distruge ţesuturile sau organele. Tipurile de imunitate: 1. Imunitatea înăscută include : Fagocitoza asigurată de leucocite şi macrofage Aciditatea sucului stomacal şi enzimele digestive Pielea ca barieră antiinfecţioasă 2. Imunitatea dobândită (câştigată): Imunitatea umorală sau cu celule B Imunitate mediată celulară sau cu celule T

Imunitatea umorală sau cu celule B Sunt procesate şi pregătite pentru producerea de anticorpi în ficatul fetal şi măduva osoasă Transportate spre ţesutul limfoid şi stocate în formă neactivă Antigenul fagocitat de macrofage este predat limfocitelor B din ţesutul limfoid Limfocitele B specifice antigenului se activează plasmocite Plasmocitele mature produc anticorpi – gamaglobuline IgM, IgG, IgA, IgE Anticorpii (Ig) sunt transportaţi în limfă mai apoi în sânge, fiecare anticorp este specific unui tip de antigen Anticorpii sunt compuşi din lanţuri polipeptidice: grele – H (porţiunea constantă) uşoare – L (porţiunea variabilă) –situs de legătură cu antigenul

Imunitate mediată celulară sau cu celule T Limfocitele T sunt procesate în timus cu puţin înainte de naştere şi continuă câteva luni după Transportate spre ţesutul limfoid şi stocate în formă neactivă În rezultatul expunerii la antigenul specific predat de marofage T- limfocitele proliferează celule Tactive Celule T active circulaţia limfatică circulaţia sistemică spaţiile tisulare (astfel recirculă luni, ani) Antigenele se leagă de receptorii (identici anticorpilor) specifici de pe membrana limfocitului T Tipurile de celule T: Celule T helper - reglează răspunsul imun prin intermediul limfokinelor Celule T killer – eliberează perforine şi atacă microorganismele sau celulele ce au pe suprafaţa lor antigen Celule T supresoare – deprimă funcţia celorlalte celule imune

Viteza de sedimentare a hematiilor. Densitatea eritrocitelor (1.090) este mai mare ca densitatea plasmei (1.027) de aceia într-un capilar sau o eprubetă cu sânge, la care se adaugă un anticoagulant, eritrocitele încet se sedimentează - viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): VSH la bărbaţi 3-6 mm/oră (limitele 1-10) VSH la femei 8-10 mm/oră (limitele 2-14) VSH la femeile gravide până la 40 mm/oră Procesul de sedimentare a hematiilor decurge în trei faze: Faza iniţială – în care viteza creşte treptat pe măsură ce hematiile se adună în agregate mari. Faza de decantare – viteza de sedimentare este maximală şi este practic constantă. Faza de coborâre lentă – în decursul acestei faze viteza de sedimentare treptat scade ajungând la zero.

VSH este determinată: 1. Factorii plasmatici – raportul albumine/globiline. Globulinele şi fibrinogenul neutralizând electro- negativitatea hematiilor, favorizând agregarea VSH Astfel se explică creşterea VSH în infecţii, în maladiile hepatice, nefroze când sunt crescute globulinele şi în sarcină când este crescut fibrinogenul. Albuminele măresc sarcina electrică negativă a hematiilor mărind şi forţele de respingere între ele VSH. 1. Factorii eritrocitari. VSH este influenţată de numărul, morfologic de hematii şi conţinutul de hemoglobină în eritrocit. VSH-ul este invers proporţional cu hematocritul: scăderea numărului de hematii VSH; creşterea numărului de eritrocite VSH Agregarea hematiilor este inhibată în poikilocitoză VSH.

HEMOSTAZA. Hemostaza este un sistem al organismului care include un ansamblu de factori sanguini şi tisulari care participă la următoarele procese fiziologice: 1. Menţinerea sângelui în stare lichidă şi a volumului lui constant în patul vascular în condiţiile migrării permanente transcapilare a lichidului tisular. 2. Preîntâmpinarea şi stoparea hemoragiilor graţie păstrării integrităţii structurale a pereţilor vaselor sanguine şi trombarea lor locală în caz de lezare endogenă sau exogenă. 3. Înlăturarea repercusiunilor coagulării intravasculare şi a trombocitelor. 4. Reglarea reacţiilor complexe de apărare a organismului fiind o verigă importantă în procesele de inflamaţie, regenerare, imunitate celulară şi umorală.

Componenţii funcţional-structural şi biochimici ai procesului de hemostază sunt: 1. Peretele vasului sanguin 2. Trombocitele şi într-o măsură mai mică şi celelalte elemente figurate ale sângelui 3. Sistemul coagulant 4. Sistemul anticoagulant 5. Sistemul de fibrinoliză

În procesul coagulării se deosebesc 2 faze distincte care se divizează în 2 timpi: 1. Timpul parietal – se produce vasoconstricţia capilarelor în ţesutul lezat şi are loc agregarea reversibilă a trombocitelor coincide cu mecanismul microcirculator, vasotrombocitar sau primar. 2. Timpul plasmatic – faza adevărată a coagulării, are loc o agregare ireversibilă a trombocitelor, asigurată de acţiunea trombinei, care conduce la formarea cheagului rezistent, coincide cu mecanismul macrocirculator, hemocoagulant sau secundar.

Mecanisme de bază ale hemostazei. 1. Mecanismul microcirculator, vasotrombocitar sau primar, întrucât el iniţiază toate reacţiile de hemostază din capilare, artere şi vene cu diametrul de până la mkm, la care participă nemijlocit endoteliul vaselor şi trombocitele. 2. Mecanismul macrocirculator, hemocoagulant sau secundar, care ca regulă evoluiază pe fundalul mecanismului primar în baza funcţiei sistemului coagulant cu formarea trombului sanguin roşu. Acest mecanism asigură stoparea hemoragiilor din vasele sanguine cu diametrul mai mare de 200 mkm.

Hemostaza vasotrombocitară Mecanismul hemostatic al vasului sanguin este determinat de: 1. Funcţiile endoteliului vasului, proprietăţile membranei bazale, elementelor celulare şi necelulare ale tuturor straturilor peretelui vascular. 2. Legătura acestor structuri cu trombocitele. De aceia acest mecanism a fost numit vasotrombocitar. Aportul şi rolul endoteliului în hemostază. Endoteliul vasului sanguin reprezintă stratul intermediar dintre sânge şi ţesutul care este tromborezistent şi totodată dispune capacitatea de a efectua o tromboză locală.

Tromborezistenţa este determinată de producerea unui set de substanţe antitrombotice, care formează potenţialul anticoagulant şi fibrinolitic al sângelui. Prostociclina un vasodilatator puternic cu proprietăţi antiagregante. Atitrombina III – inhibitorul de bază al protrombinei Glucozaminoglicanii – substanţe cu efect inhibitor al trombinei şi factorului X de coagulare. Efectul anticoagulant al endoteliului este amplificat prin prezenţa unor receptori speciali pe suprafaţa membranei celulelor endoteliale care fixează heparina, complexul hepari-antitrombina III, inactivează factorii activi ai proceselor de coagulare.

Rolul endoteliul în reacţiile de formare a trombilor trombocitari şi reacţiile de coagulare constă în formarea diferite substanţe ce activează reacţiile de coagulare a sângelui: Factorul Wilebrand – factorul adeziunii şi agregării trombocitelor Fibrele de colagen de tip Aşi B (activatori de bază a reacţiilor de adeziune-agregare a trombocitelor) Fibronectina

Funcţia de hemostază a trombocitelor e determinată de un set de factori trombocitari, care se conţin pe suprafaţa sau în interiorul lor. Astăzi sunt cunoscuţi 11 factori de bază numerotaţi după nomenclatura mondială cu cifre arabe. 1 – globulina trombocitară acceleratoare (identică cu factorul V) 2 – factorul fibrinoplastic (accelerator al trombinei) 3 – tromboplastina trombocitară 4 – factorul antiheparinic 5 – factorul de coagulare (identic cu fibrinogenul) 6 – tromboplastina 7 – cotromboplastina trombocitară 8 – antifibrinolizina 9 – factorul fibrinstabilizator (identic cu factorul XIII) 10 – serotonina 11 – adenozindifosfatul (ADP)

Etapele hemostazei vastrombocitară Constricţia reflexă a patului microcirculator lezat sau sub acţiunea vasoconstrictorilor eliminaţi de trombocite: serotonina, noradrenalina şi adrenalina Adeziunea trombocitele de marginile endoteliului lezat şi de fibrele se colagen ale subendoteliului, în urma schimbării sarcinii electrice a acestor structuri la lezare. Agregare a trombocitelor în locul afectării. Ca rezultat al adeziunii şi agregării trombocitelor elimină substanţe biologic active sus numite şi adenozindifosfatul propriu. Agregarea trombocitelor iniţial este reversibilă apoi sub acţiunea trombinei trece în agregare ireversibilă.

Mecanismul macrocirculator, hemocoagulant sau secundar Procesul de coagulare include trei etape: 1. Formarea complexului activator al protrombinei prin 2 căi: calea extrinsecă şi calea intrinsecă 2. Conversia protrombinei în trombină 3. Transformarea fibrinogenului în filamente de fibrină

Factorii coagulării ( se notează cu cifre romane ) Factorul I – fibrinogenul – este o glicoproteină, sintetizat în ficat Factorul II – protrombina – natură glicoproteică, sintetizat în ficat în prezenţa vitaminei K. Factorul III – tromboplastina tisulară –de natură lipoproteică (fosfolipid) şi catalizează transformarea protrombinei în trombină. Factorul IV – ionii de Ca++ - catalizează mai multe trepte ale formării trombinei. Factorul V – proaccelerina - o globulină. Se activează cu ajutorul factorului X. Factorul VI – accelerina

Factorul VII – proconvertina - o globulină, sintetizat în ficat cu participarea vitaminei K. Factorul VIII – antihemofilic A – este o β macroglobulină, sintetizat în ficat, activat de trombină Factorul IX –antihemofilic B (Christmas) – sintetizat în ficat cu participarea vitaminei K. Factorul X- Stuart-Prower – sintetizat în ficat cu participarea vitaminei K. Factorul XI – antihemofilic C –o β globulină, are activitate esterazică. Factorul XII – Hageman – factor de contact, este o alfa 2 globulină. Factorul XIII – fibrinostabilizator – este o transglutaminază plasmatică. Factorul XIV – Wilebrand sau factorul Nilsson e socotit ca factor de antisângerare.

Calea extrinsecă – durează secunde: Ţesut lezat, eliberarea F.III (tromboplastinei tisulare) Factorul VIIn factorul {VIIa +F.3, F.III, Ca 2 +} Factorul Xn factorul Xa Vn { Va +Xa+ PL +Ca 2 +} complex protrombinazic Protrombina IIn Trombină IIa Fibrinogenul In Fibrin monomer Ca 2 + Fibrin polimer IIa XIIIa factorul XIIIn Polimer – fibrină stabilă (cheag)

Calea intrinsecă: durează minute. Lezarea vasului: calicreina precalicreinei activată de kininogen Factorul XII n Factorul XII a Factorul XIn Factorul XIa F IXn F {IXa + VIIIa +f.3 +Ca 2+ } Factorul Xn factorul Xa { Va +Xa+ PL +Ca 2 +} Trombină IIa Protrombina IIn Fibrinogenul In Fibrin monomer Ca 2 + Fibrin polimer IIa XIIIa FXIIIn Polimer fibrină stabilă (cheag)

Coagularea sângelui

Anticoagulanţii: 1. Antitrombinele - I, II, III, IV,V, VI. Antitrombina III- unicul inhibitor specific al trombinei. Inhibă de asemenea activitatea F X şi VII Trombomodulina – glicoproteid ce formează un complex cu trombina, unde creşte afinitatea ei faşă de proteina C Proteina C – serinprotează β globulinică, dependentă de vitamina K, care în prezenţa Co-proteina S – descompune F Va, VIIIa 2 Anticoagulantele cu aplicare terapeutică sunt: Heparina - mucopolizaharid. Inhibă direct activitatea factorului X, cât şi acţiunea enzimatică a trombinei deja formate. Heparina are şi efect lipolitic prin lipoproteinlipaza care o conţine. Este distrusă în ficat, prin heparinaze. Antagoniştii vitaminei K (dicumarin, neodicumarin, pelentan, sincumar, varfarina (otravă pentru şobolani), ei inhibă biosinteza factorilor de coagulare II,V,VII, X, provoacă hemoragii.

Fibrinoliza Fibrinoliza – hidroliza fibrinei sub acţiunea plasminei în fragmente polipeptidice mici, solubile, ce nu pot forma reţele coerente. Plasmina se formează din plasminogen care este activat de activatorului plasminei plasmatic sau de factori ţisulari (tripsina, urokinaza) Inhibitori plasminei: 2 – macroglobulina; 2- antitripsina antitrombina III.

Patologii Hemoragii: carenţa Vit. K hemofilia trombocitopenia Coagulări spontane: ateroscleroza infecţii traumatisme deplasarea lentă a sângelui prin vasele sangvine mici efort fizic emoţii

Grupele sangvine Antigenele de pe suprafaţa eritrocitelor – aglutinogene A, B Anticorpii din plasmă – aglutinine: Anti-A denumită α Anti – B denumită β Aglutininele sunt imunoglobuline IgM, IgG – se formează imediat după naştere. I gr. - aglutinogene O, Anti-A, Anti-B IIgr. - aglutinogen A, Anti-B IIIgr. – aglutinogene B, Anti-A IVgr. - aglutinogene A, B; aglutinine lipsesc

Transfuzia sângelui Persoana ce donează sânge – donator (gr I donator universal) Persoana ce primeşte sânge – recipient (gr IV recipient universal) Transfuzie de sânge incompatibil aglutinarea eritrocitelor hemoliza hematiilor, deoarece aglutininele posedă 2 sau mai multe situsuri de legătură (o aglutinină poate atasa 2 sau mai multe eritrocite) Cea mai gravă reacţie a şocului posttransfuzional este blocajul renal

Sistemul Rh Antigenele Rh – antigen tip D (6 tipuri) Persoanele ce posedă acest antigen – Rh+ (85%); ce nu posedă – Rh- (15%) Anticorpii anti-Rh se formează după transfuzie de sânge Rh+ la Rh-, iar Anti-A,B se formează spontan după naştere Anti-Rh trec bariera placentară, iar Anti-A,B nu; astfel apare rezus-conflict (mama Rh- şi fătul Rh+, la a 2-asarcină). La făt apare – eritroblastoza fetală - aglutinarea eritrocitelor fătului. Ţesutul hematopoietic al fătului compensator aruncă în sângele circulant eritroblaste ce nu dispun de o capacitate normală de a transporta O 2 Produşii lizei hemoglobinei (bilirubina)– distrugeri neuronale