Conferenţiar universitar – Natalia Corolcova
Contracepţia este metoda prevenirii sarcinii nedorite la femeile de vârstă reproductivă. Mijloacele anticoncepţionale utilizate în acest scop se numesc contraceptive. Într-un sens mai larg, contracepţia reprezintă o metodă de control al natalităţii, ce asigură întreruperea evoluţiei naturale a sarcinii din momentul concepţiei şi până la naşterea copilului. Totodată, importanţa mijloacelor anticoncepţionale nu se limitează doar la preîntâmpinarea sarcinii, ele au un rol esenţial în planificarea familiei. Potrivit definiţiei OMS planificarea familiei este asigurarea controlului funcţiei reproductive pentru naşterea doar a copiilor doriţi.
Vârsta favorabilă a femeii pentru reproducere constituie de ani; Intervalul dintre naşteri va fi nu mai mic de 2-2,5 ani. Concepţia va avea loc peste 2 luni după o afecţiune infecţioasă acută suportată de soţi; Este recomandabilă concepţia în perioada de toamnă şi iarnă, dat fiind reducerea ponderii mutaţiilor spontane şi pericolului conflictului imunologic; Femeia va fi scoasă din zona contactului cu substanţele chimice cu 2 luni înainte de concepţie; Soţii vor refuza deprinderile vicioase (fumatul, alcoolul, narcoticele) cu 2 luni înainte de concepţie; Femeia cu afecţiuni somatice cronice va concepe doar în cazul remisiunii stabile şi lipsei acutizărilor timp de 1-5 ani (în funcţie de caracterul afecţiunii); Femeile cu regim de muncă influenţat de factori negativi vor planifica sarcina după instalarea adaptării stabile (1- 2 ani de lucru).
Orice fel de contracepţie va corespunde următoarelor III cerinţe: SIGURANŢĂ SIGURANŢĂ INOFENSIVITATE INOFENSIVITATE ACCESIBILITATE ACCESIBILITATE
Să posede efect anticoncepţional înalt; Să fie simple în utilizare; Să nu influenţeze negativ asupra sănătăţii femeii şi să nu aibă efect negativ asupra urmaşilor; efect negativ asupra urmaşilor; Să aibă efect reversibil, pentru ca la dorinţă, funcţia de reproducere să fie restabilită uşor şi complet; reproducere să fie restabilită uşor şi complet; Să nu deregleze fiziologia actului sexual; Să fie accesibile din punct de vedere al costurilor. Metodele contraceptive, în funcţie de locul acţiunii mijloacelor Metodele contraceptive, în funcţie de locul acţiunii mijloacelor utilizate, sunt clasificate în diferite feluri. utilizate, sunt clasificate în diferite feluri.
Potrivit clasificării propuse de U.A. Manyilova careia în calcul atât eficienţa contraceptivului, cât şiacţiunea lui asupra organismului feminin, metodele anticoncepţionale sunt divizate în: cu eficienţă absolute; cu eficienţă nu prea înaltă; cu eficienţă nu prea înaltă, dar şi fără acţiune negativă asupra organizmului; cu eficienţă înaltă, care în anumite circumstanţe pot avea acţiuni nefavorabile asupra organismului feminin; cu eficienţă înaltă, dar având pericolul apariţiei unor complicaţii grave.
METODE DE CONTRACEPŢIEINDICELE PERLEA (100 femei/an) Sterilizare 0,01 - 0,03 Contracepţia hormonală 0,15 - 0,5 Sterilet 0,3 – 1,5 Progestine pure (mini –pilule) 0,6 - 4,0 Metode de barieră Coit întrerupt Lipsa contracepţiei
Tipurile preparatelor hormonale Preparate monofazice Preparate combinate bifazice Preparate combinate trifazice Mini-pilule Preparate postcoitale Contraceptive hormonale prolongate (depozitate) Implanturi subcutanate Contraceptive hormonale vaginale
Contraindicaţii pentru folosirea contraceptivelor orale – obligatoriu culegerea meticuloasă a anamnezei şi examinarea atentă a fiecărei femei, mai cu seamă a minorelor. Contraindicaţii pentru folosirea contraceptivelor orale – obligatoriu culegerea meticuloasă a anamnezei şi examinarea atentă a fiecărei femei, mai cu seamă a minorelor. Contraindicaţii absolute: sarcina sau suspiciunea ei; sarcina sau suspiciunea ei; afecţiuni cardiovasculare, hipertensiune peste 160/95 mmHg; afecţiuni cardiovasculare, hipertensiune peste 160/95 mmHg; afecţiuni ale vaselor cerebrale; afecţiuni ale vaselor cerebrale; tumori maligne ale genitalelor; tumori maligne ale genitalelor; afecţiuni hepatice, sindromul Rotor, icter; afecţiuni hepatice, sindromul Rotor, icter; anemie drepanocitară; anemie drepanocitară; diabet zaharat asociat cu vasoconstricţie. diabet zaharat asociat cu vasoconstricţie.
Contraindicaţii relative: afecţiuni biliare; fumatul în speţă după 30 de ani; pansament ghipsat îndelungat al membrelor inferioare, alte tipuri de imobilizare, agravate de hipodinamie; prediabet; cefalee severă, migrenă; epilepsie, crize convulsive etiologic neidentificate, sechele ale encefalopatiei perinatale; obezitate, dereglări metabolice, hipercolesterinemie, factorul eriditar nefavorabil (infarct la rudele sub 45 de ani); vârsta de 40 ani şi mai mult; miom uterin; afecţiuni renale; herpes în timpul sarcinii în antecedente; relaţii sexuale neregulate; înălţimea sub 150 cm; vârsta ginecologică sub 2 ani; ciclul menstrual neregulat.
Fenomene secundare ale contraceptivelor orale Legate de componentul estrogenic Legate de componentul gestagenic Condiţionate de efectul androgen al C.O. CefaleeCefalee între administrările C.O.Intensificarea libidoului HipertensiuneBufeuri de căldurăPrurit VertijDiminuarea libidouluiCreşterea greutăţii corpului Greaţă, vomă diareeCreşterea greutăţii corpuluiCreşterea apetitului Meteorism abdominalAcnee, erupţiiAcnee Tumofierea glandelor mamareCalviţieAlopecie IrascibilitateHiperfatigabilitateHirsutism TromboflebităDepresiuneSchimbarea vocii Leucoree CloasmăUscăciunea vaginală Crampe la picioareCervicită Menoragie, sângerareIcter colestatic de rupereHipomenoree
Dispozitivul intrauterin (steriletul) Contraceptivele intrauterine sunt grupate în 3 categorii: inerte, fabricate din polietilenă (ansa Lippes), inacceptabile pentru adolescenţi; cu conţinut de hormoni (alza -T, Mirena, Progestasert), axul vertical al cărora conţine progestine care se elimină uniform prin membrana semitransparentă, de asemenea, inacceptabile pentru adolescenţi; medicamentoase (fincoid, multiload, biocuprim, meduza etc.), fabricate din fire de cupru sau argint, ionii cărora amplifică efectul anticoncepţional.
!!! Contraindicaţii pentru întroducerea steriletului gradul 3-4 de puritate vaginală; gradul 3-4 de puritate vaginală; sarcina sau suspiciunea ei, sarcină extrauterină în antecedente; sarcina sau suspiciunea ei, sarcină extrauterină în antecedente; afecţiuni inflamatoare acute, subacute şi frecvent recidivante ale genitalelor; afecţiuni inflamatoare acute, subacute şi frecvent recidivante ale genitalelor; vicii de dezvoltare a uterului; vicii de dezvoltare a uterului; stenoza canalului cervical; stenoza canalului cervical; expulzia repetată a steriletului; expulzia repetată a steriletului; hemoragii uterine de diversă etiologie; hemoragii uterine de diversă etiologie; suspiciunea neoplasmului malign; suspiciunea neoplasmului malign; avort septic în antecedente în 3 luni predecesoare întroducerii steriletului; avort septic în antecedente în 3 luni predecesoare întroducerii steriletului; anomalii congenitale de dezvoltare; anomalii congenitale de dezvoltare; miom uterin, endometrioza colului uterin şi ovarelor; miom uterin, endometrioza colului uterin şi ovarelor; anemie şi alte maladii ale sângelui (trombocitovasopatii etc.). anemie şi alte maladii ale sângelui (trombocitovasopatii etc.).
Contraceptivele de barieră sunt binevenite anumitor categorii ale populaţiei şi în condiţii distincte, cum ar fi: ** contraindicaţiile medicale privind folosirea altor metode de contracepţie, precum şi refuzul binevol al contracţiei chirurgicale pentru persoanele având contacte sexuale rare. În calitate de metodă temporară, de exemplu: în lipsa menstruaţiilor în perioada de lactaţie; în perioada imediat următoare după rezecţia canalului diferent; în cazul în care nu pot fi găsite firele steriletului; în cazul administrării preparatelor medicamentoase ce reduc eficienţa contraceptivelor orale; în perioada de aşteptare a altei metode, de exemplu, contracepţiei chirurgicale sau întroducerii steriletului; în cazul examinărilor privind anumite simptome ginecologice; în calitate de metodă temporară sau suplimentară; în cazul folosirii metodei fiziologice în faza fertilă a ciclului; în vederea protecţiei împotriva bolilor sexual transmisibile, inclusiv SIDA (prezervativul).
se bazează pe sterilitatea fiziologică a femeii la începutul şi sfârşitul ciclului menstrual, pe termenul ovulaţiei (zilele ale ciclului menstrual), vitalitatea ovulului (24 ore) şi capacitatea de fecundare a spermatozoizilor (48 ore şi mai mult).. Pentru determinarea începutului perioadei fertile (ziua când poate avea loc concepţia) se scad 18 zile din cel mai scurt ciclu menstrual, iar pentru stabilirea sfârşitului perioadei fertile se scad 11 zile din cel mai lung ciclu menstrual din ultimele 6-18 luni. Metoda fiziologică sau ritmică de contracepţie