ANTICORPII. RASPUNSUL IMUN

IMUNOGLOBULINELE (ANTICORPII) Ig prezintă glicoproteine din fracţia γ -globulinelor. Se disting Ig membranare (BCR) şi Ig solubile (secretate) – Ac ca atare. Ig prezintă glicoproteine din fracţia γ -globulinelor. Se disting Ig membranare (BCR) şi Ig solubile (secretate) – Ac ca atare. Ac sunt molecule glicoproteice produse de plasmocitele derivate din limfocitele B activate de Ag. Ac circulă în sânge şi pătrund în ţesuturi. Sunt eficienţi contra bacteriilor, toxinelor microbiene şi virusurilor în poziţie extracelulară. Ac sunt molecule glicoproteice produse de plasmocitele derivate din limfocitele B activate de Ag. Ac circulă în sânge şi pătrund în ţesuturi. Sunt eficienţi contra bacteriilor, toxinelor microbiene şi virusurilor în poziţie extracelulară. Ac au proprietatea de a recunoaşte şi a se combina cu Ag complementar, atât in vivo, cât şi in vitro. Ac au proprietatea de a recunoaşte şi a se combina cu Ag complementar, atât in vivo, cât şi in vitro.

STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE Ig UNITATEA DE STRUCTURĂ a Ig (monomerul) este constituită din 2 lanţuri glicoproteice (catene) identice uşoare L (Light) şi 2 catene grele H (Heavy), legate între ele prin punţi disulfidice. UNITATEA DE STRUCTURĂ a Ig (monomerul) este constituită din 2 lanţuri glicoproteice (catene) identice uşoare L (Light) şi 2 catene grele H (Heavy), legate între ele prin punţi disulfidice. Există 2 tipuri de catene L – κ şi λ, identice într-o moleculă de Ig. Există 2 tipuri de catene L – κ şi λ, identice într-o moleculă de Ig. Se disting 5 clase de lanţuri H: γ, α, µ, δ, ε, ce corespund celor 5 clase (izotipuri) de Ig: Ig G, Ig A, Ig M, Ig D, Ig E. Se disting 5 clase de lanţuri H: γ, α, µ, δ, ε, ce corespund celor 5 clase (izotipuri) de Ig: Ig G, Ig A, Ig M, Ig D, Ig E. În componenţa lanţurilor se disting regiuni variabile V (aminoterminale) şi regiuni constante C (carboxilterminale). Catena L este constituita dintr- un domeniu V si unul C, iar catena H contine un domeniu V si 3-4 domenii C. În componenţa lanţurilor se disting regiuni variabile V (aminoterminale) şi regiuni constante C (carboxilterminale). Catena L este constituita dintr- un domeniu V si unul C, iar catena H contine un domeniu V si 3-4 domenii C.

Fiecare regiune variabila V H si V L contine zone hipervariabile, Fiecare regiune variabila V H si V L contine zone hipervariabile, care formeaza o cavitate tridimensională - centrul activ (paratopul) al moleculei de Ig. Centrul activ va reacţiona care formeaza o cavitate tridimensională - centrul activ (paratopul) al moleculei de Ig. Centrul activ va reacţiona specific cu determinanta antigenică (epitopul) Ag corespunzător, constituit din 5-7 AA sau 3-4 reziduuri glucidice. specific cu determinanta antigenică (epitopul) Ag corespunzător, constituit din 5-7 AA sau 3-4 reziduuri glucidice. Fragmentul Ig care include catena L in totalitate si domeniul V si primul domeniu C al catenei H reprezinta fragmentul Fab (antigen binding) al moleculei de Ig. Fragmentul Ig care include catena L in totalitate si domeniul V si primul domeniu C al catenei H reprezinta fragmentul Fab (antigen binding) al moleculei de Ig. Celelalte domenii C ale catenei H corespund fragmentului Fc (cristalizabil). Este purtător de receptori şi responsabil de activitatea biologică a Ig: Celelalte domenii C ale catenei H corespund fragmentului Fc (cristalizabil). Este purtător de receptori şi responsabil de activitatea biologică a Ig: - Transportul transplacentar al unor Ig (Ig G) - Fixarea pe diferite celule (mastocite, bazofile, eozinofile, fagocite, limfocite, etc.) - Capacitatea de a fixa complementul - Capacitatea de fixare a proteinei A a stafilococilor - Defineşte clasele şi subclasele de Ig (specificitatea antigenică a catenei H)

Monomerul de Ig este constituit din 2 fragmente Fab şi unul Fc. Între ele se află zona balama, responsabilă de flexibilitatea moleculei de Ig. Monomerul de Ig este constituit din 2 fragmente Fab şi unul Fc. Între ele se află zona balama, responsabilă de flexibilitatea moleculei de Ig. Numărul paratopilor determină valenţa Ig. Ac cu 2 sau mai mulţi paratopi se numesc Ac compleţi, cei cu un singur paratop – Ac incompleţi. Numărul paratopilor determină valenţa Ig. Ac cu 2 sau mai mulţi paratopi se numesc Ac compleţi, cei cu un singur paratop – Ac incompleţi.

Ig G, Ig D şi Ig E sunt monomeri, Ig A din ser – monomeri, din secretele mucoaselor – dimeri, Ig G, Ig D şi Ig E sunt monomeri, Ig A din ser – monomeri, din secretele mucoaselor – dimeri, Ig M sunt pentameri. Ig M sunt pentameri. Proprietăţile claselor de Ig Proprietăţile claselor de Ig Ig G (4 subclase IgG1, IgG2, IgG3, IgG4)– reprezintă 75% din ansamblul Ig serice. Constanta de sedimentare -7S, greutatea moleculară- 150kDa. Sunt unicele Ig capabile să traverseze bariera placentară. Fc al IgG are centre de fixare a complementului (activarea C pe cale clasică), a macrofagelor şi neutrofilelor (rol în opsonizare), a proteinei A a stafilococilor. Ig G (4 subclase IgG1, IgG2, IgG3, IgG4)– reprezintă 75% din ansamblul Ig serice. Constanta de sedimentare -7S, greutatea moleculară- 150kDa. Sunt unicele Ig capabile să traverseze bariera placentară. Fc al IgG are centre de fixare a complementului (activarea C pe cale clasică), a macrofagelor şi neutrofilelor (rol în opsonizare), a proteinei A a stafilococilor. Perioada de semi-viaţă 21 zile. Manifestă activitate opsonizantă, neutralizantă, fixatoare de complementant.

Ig M – 5-6% din totalul Ig. Pentamer. Constanta de sedimentare-19S, greutatea moleculară-900kDa. Ig M – 5-6% din totalul Ig. Pentamer. Constanta de sedimentare-19S, greutatea moleculară-900kDa. Se distrug sub acţiunea mercapto-etanolului sau cisteinei. Se distrug sub acţiunea mercapto-etanolului sau cisteinei. Semi-viaţa – 5 zile. Semi-viaţa – 5 zile. Fixează si activează complementul pe cale clasică. Nu traversează placenta, prezenţa Ig M la nou-născut denotă infecţie intrauterină. Sunt primele care apar după un stimul antigenic primar şi indică un proces infecţios acut. Fixează si activează complementul pe cale clasică. Nu traversează placenta, prezenţa Ig M la nou-născut denotă infecţie intrauterină. Sunt primele care apar după un stimul antigenic primar şi indică un proces infecţios acut. Monomeri de IgM constituie BCR pe BL. Monomeri de IgM constituie BCR pe BL.

Ig A – 15% din totalul Ig. CS -7S, GM – 160 kDa. Bogate în glucide. Se disting 2 subclase: IgA1 (93%) şi IgA2 (7%). Semi-viaţa – 6 zile, nu traversează placenta, nu activează complementul pe cale clasică. Ig A – 15% din totalul Ig. CS -7S, GM – 160 kDa. Bogate în glucide. Se disting 2 subclase: IgA1 (93%) şi IgA2 (7%). Semi-viaţa – 6 zile, nu traversează placenta, nu activează complementul pe cale clasică. - Ig A serice (monomeri) – 6% din totalul Ig serice. Agregate de IgA pot activa complementul pe cale alternativă. - Ig A secretoare (sIg A) – salivă, lacrimi, colostrum, lapte, secreţii gastro-intestinale, nazale, bronhice. Dimer. Asigură protecţia mucoaselor, blocând ataşarea bacteriilor şi virusurilor de receptorii mucoaselor.

Ig D – 0,2% din totalul Ig. CS – 6,5S, GM – 170 kDa. Semi-viaţa – 3 zile. Ig D – 0,2% din totalul Ig. CS – 6,5S, GM – 170 kDa. Semi-viaţa – 3 zile. Rolul – receptor pentru Ag (BCR) pe LB; posibil participă la eliminarea limfocitelor B care produc autoAc (Ac autoreactivi). Ig E – 0, ,01%, CS – 7,9S, GM – 185 kDa. Semi-viaţa – 2-3 zile. Nu traversează placenta, nu fixează complementul. Termolabile (inactivate la 56°C în 30 min). Ig E – 0, ,01%, CS – 7,9S, GM – 185 kDa. Semi-viaţa – 2-3 zile. Nu traversează placenta, nu fixează complementul. Termolabile (inactivate la 56°C în 30 min). Se pot fixa pe suprafaţa mastocitelor şi bazofilelor, determinând degranularea lor cu eliberarea unor amine vazo-active (şoc anafilactic, dereglări alergice). Eficiente în afecţiuni parazitare (opsonizarea helminţilor şi protozoarelor, tropism pentru eozinofile).

RĂSPUNSUL IMUN - RI RI este un proces complex, indus de pătrunderea unui Ag. Are loc în organele limfoide secundare şi prevede implicarea mai multor celule (CPA, limfocite T, B, ş.a.) şi substanţe solubile (citokine). RI este un proces complex, indus de pătrunderea unui Ag. Are loc în organele limfoide secundare şi prevede implicarea mai multor celule (CPA, limfocite T, B, ş.a.) şi substanţe solubile (citokine). Consecinţele unui răspuns imun: Consecinţele unui răspuns imun: - Imunitate (umorală, celulară) - Memorie imunologică - Hipersensibilitate (imediată, tardivă) - Toleranţă imunologică - Paralizie imunologică

Anticorpii sunt efectorii principali ai imunităţii umorale, iar limfocitele Th1, Anticorpii sunt efectorii principali ai imunităţii umorale, iar limfocitele Th1, Tc şi macrofagele activate – ale imunităţii celulare. Tc şi macrofagele activate – ale imunităţii celulare. Imunitatea umorală este eficace contra bacteriilor non-invazive (extracelulare), virusurilor in pozitie extracelulara şi contra toxinelor. Imunitatea umorală este eficace contra bacteriilor non-invazive (extracelulare), virusurilor in pozitie extracelulara şi contra toxinelor. Imunitatea celulară intervine în special contra paraziţilor intracelulari (bacterii, virusuri aflate liber in citoplasma, bacterii facultativ intracelulare) şi celulelor proprii modificate (tumorale) Imunitatea celulară intervine în special contra paraziţilor intracelulari (bacterii, virusuri aflate liber in citoplasma, bacterii facultativ intracelulare) şi celulelor proprii modificate (tumorale)

Etapele unui răspuns imun 1. Întâlnirea Ag cu CPA re loc în funcţie de poarta de intrare a microorganismelor) 1. Întâlnirea Ag cu CPA (are loc în funcţie de poarta de intrare a microorganismelor) 2. Recunoaşterea specifică a Ag. organele limfoide secundare fiind asigurată de limfocitele B şi T naïve 2. Recunoaşterea specifică a Ag. Se produce în organele limfoide secundare fiind asigurată de limfocitele B şi T naïve prin receptorii pentru Ag (BCR, TCR). BL pot recunoaşte epitopi superficiali conformationali ai moleculelor native de Ag. TL recunosc doar epitopi lineari din Ag proteice prezentate de CPA in asociatie cu moleculele CMH prin receptorii pentru Ag (BCR, TCR). BL pot recunoaşte epitopi superficiali conformationali ai moleculelor native de Ag. TL recunosc doar epitopi lineari din Ag proteice prezentate de CPA in asociatie cu moleculele CMH 3. Activarea, proliferarea şi diferenţierea T sau B limfocitelor în celule efectoare şi celule B sau T-memorie. Coordonarea acestor procese este asigurată de contacte celulare directe şi de citokine, eliberate de diverse celule 4. Realizarea efectului (neutralizare, opsonizare, liză, etc). 4. Realizarea efectului (neutralizare, opsonizare, liză, etc). Se produce la locul infecţiei

IMUNITATEA UMORALA (RASPUNSUL IMUN UMORAL ) Reprezintă o formă a imunităţii achiziţionate asigurată de Ac. Are funcţia de a neutraliza şi elimina microbii extracelulari şi toxinele microbiene. Joaca un rol important in protectia contra microbilor ce poseda capsule polizaharidice sau componente lipidice. In acest proces participă Ag, CPA, limfocitele T4, B.

Fazele răspunsului imun umoral: I. Intalnirea Ag cu limfocitele B. Are loc in organele limfoide secundare. - Dacă Ag patrunde direct în sânge, intâlnirea are loc în splină - Dacă Ag penetrează prin tractul respirator – în amigdale şi ţesutul limfoid asociat bronhilor şi mucoaselor - Dacă Ag penetrează în tractul intestinal – plăcile Peyer, foliculii solitari - Dacă Ag patrunde prin tegument – intâlnirea are loc în ţesutul limfoid asociat tegumentului.

- II. Recunoaşterea epitopilor unui Ag de către receptorul specific (BCR) de pe suprafaţa B limfocitelor naive (selecţia clonala) şi activarea lor. - Limf B naïve recunosc epitopii prin intermediul moleculelor de Ig M şi Ig D (BCR) de pe suprafata lor, capabile să lege epitopi omologi cu forma complementara.

Antigenele T-independente (polizaharide, LPZ, lipide) la fixarea lor pe BCR activeaza direct limfocitul B (BL se comporta ca o celula imunocompetenta).

La interactiunea BCR/Ag T-dependent (proteine), limf B naiv se comporta ca o CPA (inglobarea Ag, degradarea lui, selectarea peptidelor antigenice si prezentarea pe suprafata celulara a complexului peptid/CMH II pentru a fi recunoscute de limf T CD4).

Primul semnal activator reprezinta interactiunea BCR cu epitopul Ag corespunzator. Semnale secundare intervin ulterior (ex.:fixarea pe limf B a fracţiei C3d a complementului). Astfel limf B naiv este activat, fiind capabil sa producă cantitati mari de molecule CMH II, molecule co-stimulatoare şi receptori pentru citokinele produse de limf Th.

III. Proliferarea limfocitelor B activate si diferentierea lor După activarea limf B de un Ag T- independent urmeaza proliferarea lui intr-o clona de celule identice (expansiunea clonala) şi diferenţierea în plasmocite, care vor sintetiza si secreta Ac din clasa (izotipul) Ig M, memoria imunologica lipseste.

Dacă limfocitul B a fost activat de un Ag T- dependent, stimularea proliferării se va produce numai prin interacţiunea dintre limfocitul B activat si limfocitul Th activat de acelaşi Ag. Limf B şi limf T au aceeaşi specificitate antigenică, doar ca LB recunoaşte epitopi nativi (conformationali), iar L Th recunoaşte fragmente peptidice ale acestui Ag. Dacă limfocitul B a fost activat de un Ag T- dependent, stimularea proliferării se va produce numai prin interacţiunea dintre limfocitul B activat si limfocitul Th activat de acelaşi Ag. Limf B şi limf T au aceeaşi specificitate antigenică, doar ca LB recunoaşte epitopi nativi (conformationali), iar L Th recunoaşte fragmente peptidice ale acestui Ag. Producerea limf Th are loc de asemenea în organele limfoide secundare (zonele timo- dependente – cortexul parafolicular, zona interfoliculara), unde limfocitele TCD4 naive interacţionează cu peptidul antigenic de pe CPA, urmând activarea, proliferarea şi diferenţierea lor în limf efectoare (Th1, Th2), producătoare de citokine. Producerea limf Th are loc de asemenea în organele limfoide secundare (zonele timo- dependente – cortexul parafolicular, zona interfoliculara), unde limfocitele TCD4 naive interacţionează cu peptidul antigenic de pe CPA, urmând activarea, proliferarea şi diferenţierea lor în limf efectoare (Th1, Th2), producătoare de citokine. Th migrează spre foliculii limfoizi, la bordura cărora are loc întâlnirea lor cu limf B activat de Ag. Th migrează spre foliculii limfoizi, la bordura cărora are loc întâlnirea lor cu limf B activat de Ag.

Complexul TCR/CD4 de pe limf Th recunoaşte complexul peptid/CMH II de pe limf B activat. Complexul TCR/CD4 de pe limf Th recunoaşte complexul peptid/CMH II de pe limf B activat. Ulterior se formeaza alte legaturi co- stimulatoare (B7/CD28, CD40/CD40L). Astfel limf Th stimulate devin capabile sa secrete citokine, care vor actiona asupra limfocitului B activat. Ulterior se formeaza alte legaturi co- stimulatoare (B7/CD28, CD40/CD40L). Astfel limf Th stimulate devin capabile sa secrete citokine, care vor actiona asupra limfocitului B activat.

Overview of T cell activation by antigen-presenting cells: B cells (B)

Aceste citokine induc proliferarea limf B activate, stimuleaza diferentierea lor in plasmocite secretoare de Ac Ig M cu paratopul (centrul activ) identic cu BCR de pe limf B (2000 Ac/sec sintetizate de un plasmocit). Aceste citokine induc proliferarea limf B activate, stimuleaza diferentierea lor in plasmocite secretoare de Ac Ig M cu paratopul (centrul activ) identic cu BCR de pe limf B (2000 Ac/sec sintetizate de un plasmocit).

Sub influenţa citokinelor produse de limf Th unele LB pot să se diferenţieze în plasmocite secretoare de Ig din alte clase (comutaţie izotipică): IFNγ – IgG1, IgG3; IL-4 –Ig G4, IgE; TGF β - IgA. Sub influenţa citokinelor produse de limf Th unele LB pot să se diferenţieze în plasmocite secretoare de Ig din alte clase (comutaţie izotipică): IFNγ – IgG1, IgG3; IL-4 –Ig G4, IgE; TGF β - IgA.

Plasmocitele rămân în organele limfoide periferice, iar Ac secretaţi pătrund în circulaţia sangvină. Unele plasmocite migrează spre măduva osoasă, continuând să producă Ac mult timp (luni, ani), chiar după eliminarea Ag. Plasmocitele rămân în organele limfoide periferice, iar Ac secretaţi pătrund în circulaţia sangvină. Unele plasmocite migrează spre măduva osoasă, continuând să producă Ac mult timp (luni, ani), chiar după eliminarea Ag. In caz de infectie a mucoaselor, plasmocitele se vor afla la nivelul mucoaselor (în Lamina propria), producand Ac (sIg A) care vor fi transportati la suprafata mucoaselor. In caz de infectie a mucoaselor, plasmocitele se vor afla la nivelul mucoaselor (în Lamina propria), producand Ac (sIg A) care vor fi transportati la suprafata mucoaselor.

O parte din LB activate se transformă în celule memorie. Limf B memorie nu secretă Ac, ele circulă prin sânge şi supravieţuiesc mai multe luni sau ani fiind gata sa reacţioneze la o pătrundere repetată a Ag. O parte din LB activate se transformă în celule memorie. Limf B memorie nu secretă Ac, ele circulă prin sânge şi supravieţuiesc mai multe luni sau ani fiind gata sa reacţioneze la o pătrundere repetată a Ag.

IV. Efectul interacţiunii dintre Ag şi Ac in vivo Depinde de natura Ag şi de tipul de Ac şi se poate manifesta prin: - Opsonizarea bacteriilor şi intensificarea fagocitozei - Activarea complementului pe cale clasică determinând citoliză (inclusiv bacterioliză) sau opsonizare - Neutralizarea toxinelor, enzimelor - Inhibiţia adeziunii bacteriilor, virusurilor (IgA) - Neutralizarea virusurilor extracelulare - Imobilizarea bacteriilor si protozoarelor - Citotoxicitatea mediată celular anticorp-dependentă (celulele acoperite de Ac sunt distruse de celulele K)

Răspunsul umoral primar – la primul contact cu Ag I fază – de latenţă – durează 4-7 zile, până la apariţia primilor Ac. In acest timp are loc recunoaşterea, procesarea Ag, diferenţierea T,B limfocitelor II fază – logaritmică – Titrul Ac creşte, atingând max în a zi. Iniţial are loc producerea Ig M, peste 4-5 zile - IgG sau alte izotipuri de Ig (prin comutatie de clasa sub influenta citokinelor produse de Th). III fază – de producere maximă a Ac – Durata variază în funcţie de Ag IV fază – de diminuare a titrului de Ac (declin)– În cazul Ag proteice dureaza săptămâni, Ag polizaharidice – luni, Ag virale – ani) Raspunsul imun primar induce formarea celulelor B memorie.

Răspunsul umoral secundar (la un contact repetat cu acelaşi Ag). Răspunsul umoral secundar (la un contact repetat cu acelaşi Ag). Este asigurat de LB-memorie - Perioadă de latenţă scurtă (ore) - Ascensiune rapidă a titrului Ac - Titru maxim de Ac menţinut o durată mai mare - Afinitate crescută a Ac faţă de Ag - Producerea anticorpilor Ig G.

Serul sangvin obţinut de la un organism imunizat cu un Ag conţine o mare varietate de molecule de Ac, produşi de diferite clone de LB. Aceştia sunt Ac policlonali. Serul sangvin obţinut de la un organism imunizat cu un Ag conţine o mare varietate de molecule de Ac, produşi de diferite clone de LB. Aceştia sunt Ac policlonali. Ac monoclonali sunt absolut identici. Se obţin prin fuzionarea LB cu o celulă tumorală. Hibridomul obţinut se multiplică ca o celulă tumorală şi secretă Ac omogeni, identici cu BCR. Servesc la detectarea receptorilor de pe suprafaţa celulelor, tratament etc. Ac monoclonali sunt absolut identici. Se obţin prin fuzionarea LB cu o celulă tumorală. Hibridomul obţinut se multiplică ca o celulă tumorală şi secretă Ac omogeni, identici cu BCR. Servesc la detectarea receptorilor de pe suprafaţa celulelor, tratament etc.

IMUNITATEA CELULARĂ - IC (RASPUNSUL IMUN CELULAR ) Rolul IC este de a elimina microbii care pot supravieţui în vacuole fagocitare sau în citoplasma celulelor infectate. Acest tip de imunitate este asigurat de limfocitele T.

Exista 2 tipuri de reactii imune celulare, concepute pentru eliminarea microbilor intracelulari: 1. Limfocitele T CD4 prin intermediul citokinelor activeaza fagocitele pentru ca ele sa distruga microbii ce se afla in fagosome 2. Limfocitele T CD8 prin contact direct distrug orice celula ce contine microorganisme (bacterii, virusuri) in citoplasma, eliminand astfel rezervorul infectiei

DEZVOLTAREA RĂSPUNSULUI IMUN CELULAR I etapa – Captarea şi procesarea Ag proteice Procesul are loc la porţile de intrare ale Ag. CPA profesioniste (macrofage, celule dendritice) capteaza Ag (ex.: celule infectate cu virus sau cu bacterii intracelulare aflate în vezicule). CPA profesioniste (macrofage, celule dendritice) capteaza Ag (ex.: celule infectate cu virus sau cu bacterii intracelulare aflate în vezicule). Dupa fragmentarea şi procesarea antigenelor proteice în fagosome sau/şi proteasome, peptidele vor fi asociate cu moleculele CMH şi expuse pe suprafata CPA (peste complexe per celula). Aceeaşi CPA poate prezenta concomitent peptide antigenice provenite din citoplasma (în complex cu CMH I) sau din vacuole (în complex cu CMH II) Dupa fragmentarea şi procesarea antigenelor proteice în fagosome sau/şi proteasome, peptidele vor fi asociate cu moleculele CMH şi expuse pe suprafata CPA (peste complexe per celula). Aceeaşi CPA poate prezenta concomitent peptide antigenice provenite din citoplasma (în complex cu CMH I) sau din vacuole (în complex cu CMH II) CPA cu limfa sunt transportate in ganglionii limfatici, unde ele vor fi capabile sa prezinte Ag limfocitelor T naïve. CPA cu limfa sunt transportate in ganglionii limfatici, unde ele vor fi capabile sa prezinte Ag limfocitelor T naïve.

II etapa – Recunoasterea epitopilor Ag de catre TCR al LT naiv si activarea lui TCR si coreceptorii CD4 si CD8 de pe limfocitele T naïve recunosc complexul format din antigene peptidice si CMH de pe suprafata CPA (ex. CPA care au captat celule infectate cu virus). Aceasta recunoastere constituie primul semnal de activare a limfocitelor T. Activarea completa a limfocitelor T depinde de recunoasterea moleculelor de costimulare de pe CPA profesioniste de catre receptorii de pe limfocitele T(ex. B7/CD28, CD40/CD40L). Activarea completa a limfocitelor T depinde de recunoasterea moleculelor de costimulare de pe CPA profesioniste de catre receptorii de pe limfocitele T(ex. B7/CD28, CD40/CD40L). In unele infectii virale activarea limfocitelor T CD8 necesita activarea concomitenta a limfocitelor T CD4. In unele infectii virale activarea limfocitelor T CD8 necesita activarea concomitenta a limfocitelor T CD4.

III etapa – Proliferarea limfocitelor T (expansiunea clonala) si diferentierea lor Dupa activare, limfocitele T, in particular T CD4, secreta rapid (2h) mai multe citokine (in special IL-2) si exprima receptori pentru IL-2. In consecinta, IL-2 produsa de un TL se leaga de receptorul aceluiasi TL, stimuland proliferarea lui. Dupa activare, limfocitele T, in particular T CD4, secreta rapid (2h) mai multe citokine (in special IL-2) si exprima receptori pentru IL-2. In consecinta, IL-2 produsa de un TL se leaga de receptorul aceluiasi TL, stimuland proliferarea lui. Limfocitele T CD8 produc cantitati mici de IL-2 si pentru proliferare necesita colaborarea cu limfocitele T CD4 activate in apropiere, care produc IL-2. Limfocitele T CD8 produc cantitati mici de IL-2 si pentru proliferare necesita colaborarea cu limfocitele T CD4 activate in apropiere, care produc IL-2. Proliferarea Începe la 2 zile de la activarea limfocitelor şi se produce rapid (peste o săptămână după infectare până la 10-20% din toate limf din OLP pot fi specifice pentru un Ag. N – 1:10 6 ). Proliferarea Începe la 2 zile de la activarea limfocitelor şi se produce rapid (peste o săptămână după infectare până la 10-20% din toate limf din OLP pot fi specifice pentru un Ag. N – 1:10 6 ).

Paralel cu proliferarea are loc si diferentierea limfocitelor T naïve in limfocite/celule efectoare, cu functia de eradicare a infectiei. Paralel cu proliferarea are loc si diferentierea limfocitelor T naïve in limfocite/celule efectoare, cu functia de eradicare a infectiei. Limfocitele T CD8 activate se diferentiaza in celule efectoare Tc, capabile sa omoare celulele infectate sau celulele tumorale care exprima antigenul. Limfocitele T CD8 activate se diferentiaza in celule efectoare Tc, capabile sa omoare celulele infectate sau celulele tumorale care exprima antigenul. Limfocitele T CD4 activate se diferentiaza in limfocite efectoare Th, producatoare de citokine. Profilul citokinelor este determinat de semnalele primite de limfocitele T CD4 naïve la interactiunea cu CPA. Limfocitele T CD4 activate se diferentiaza in limfocite efectoare Th, producatoare de citokine. Profilul citokinelor este determinat de semnalele primite de limfocitele T CD4 naïve la interactiunea cu CPA. Astfel, macrofagele si celulele dendritice raspund la prezenta bacteriilor si virusurilor fagocitate producand citokina IL-12, care favorizeaza diferentierea limfocitelor T CD4 in subpopulatia Th1.

Celulele efectoare părăsesc organele limfoide periferice şi migrează spre tesutul infectat, unde, recunoscând Ag, vor fi capabile sa elimine infecţia. Celulele efectoare părăsesc organele limfoide periferice şi migrează spre tesutul infectat, unde, recunoscând Ag, vor fi capabile sa elimine infecţia. Unele limfocite T se diferenţiază în limfocite T memorie, cu durată de viaţă lungă, inactive funcţional, dar gata să reacţioneze rapid la o nouă expoziţie la acelasi microb (răspuns celular secundar) Unele limfocite T se diferenţiază în limfocite T memorie, cu durată de viaţă lungă, inactive funcţional, dar gata să reacţioneze rapid la o nouă expoziţie la acelasi microb (răspuns celular secundar)

IV. Mecanismele efectoare ale imunitatii celulare (realizarea efectului IC) Limfocitele efectoare Tc actioneaza distrugand direct celulele infectate. Citotoxicitatea este rezultatul contactului specific direct dintre clona de LTc şi ţinta lor (celule infectate cu virus sau bacterii intracelulare, celule tumorale). Celulele infectate prezintă pe suprafaţa sa peptide antigenice asociate cu moleculele CMH I, fiind recunoscute de către TCR şi CD8 de pe limf Tc.

Reacţia citotoxică începe printr-un contact membranar dintre Tc şi celula-ţintă. Apoi limfocitele Tc eliberează perforine care se inserează în membrana celulei-ţintă, formând pori. Paralel, limf Tc secretă enzime (granzime) care penetrează în citoplasma celulei prin pori, inducând apoptoza ei.

Limfocitele Th1 stimuleaza inglobarea si distrugerea microbilor de catre fagocite, un element esential al imunitatii celulare. Mecanisme: 1. Th1 produc citokine, in special IFN-γ, care este un activator puternic al macrofagelor, stimuland capacitatea lor de a distruge patogeni intracelulari. 2. De asemenea, IFN-γ activeaza limfocitele B, stimuland producerea opsoninelor, care favorizeaza ingestia microbilor de catre fagocite. 3. Macrofagele activate secreta citokine (TNF si IL-1) si chimiokine, care recruteaza neutrofilele, monocitele si limfocitele T efectoare in locul infectiei

Memorie imunologica – Capacitatea sistemului imun de a elabora raspuns mai rapid, mai intens si mai eficace la intalniri repetate cu acelasi Ag. Toleranta – absenta raspunsului imun la antigene proprii (self). Este determinata de inactivarea si eliminarea limfocitelor autoreactive in procesul de maturizare a limfocitelor T si B.

CITOKINELE Citokinele sunt molecule care permit diferitor celule să comunice între ele în producerea unei reacţii. Citokinele sunt molecule care permit diferitor celule să comunice între ele în producerea unei reacţii. Citokinele reunesc un grup heterogen de molecule: interleukine (IL), limfokine, monokine, interferoni (IFN), factori de stimulare a coloniilor (CSF), factori de necroză a tumorilor (TNF), etc. Citokinele reunesc un grup heterogen de molecule: interleukine (IL), limfokine, monokine, interferoni (IFN), factori de stimulare a coloniilor (CSF), factori de necroză a tumorilor (TNF), etc.

Citokinele permit celulelor Sistemului Imun să se multiplice şi să se diferenţieze (ex.: IL-2 este un factor de creştere al TL, iar Citokinele permit celulelor Sistemului Imun să se multiplice şi să se diferenţieze (ex.: IL-2 este un factor de creştere al TL, iar IL-4 stimulează BL şi diferenţierea lor în plasmocite producătoare de Ig E) IL-4 stimulează BL şi diferenţierea lor în plasmocite producătoare de Ig E) Citokinele sunt glicoproteine care acţionează asupra celulelor prin intermediul receptorilor membranari, care nu sunt întotdeauna activi. Expresia lor poate fi indusă de o altă citokină (ex.: IL-1 induce receptorul pentru IL-2 pe T şi BL) Citokinele sunt glicoproteine care acţionează asupra celulelor prin intermediul receptorilor membranari, care nu sunt întotdeauna activi. Expresia lor poate fi indusă de o altă citokină (ex.: IL-1 induce receptorul pentru IL-2 pe T şi BL)

Receptorii citokinelor sunt prezente şi pe alte celule ale organismului. Astfel ele ar putea servi la comunicarea între Sistemul Imun şi alte sisteme ale organismului, ca SNC şi sistemul endocrin. Receptorii citokinelor sunt prezente şi pe alte celule ale organismului. Astfel ele ar putea servi la comunicarea între Sistemul Imun şi alte sisteme ale organismului, ca SNC şi sistemul endocrin.