Pacientul în contextul familiei Pacientul în contextul familiei. Tipuri de familie şi stiluri intercomunicării familiale. Ciclul vieţii de familie. Familia si boala. Servicii orientate pe familie şi servicii centrate pe familie Ivan Puiu

Planul prelegerii Generalităţi. Definiţia familiei. Clasificarea familiilor. Funcţiile de baza ale familiei Tipuri de familie şi stiluri de intercomunicare familială Ciclul vieţii de familie. Îmbunătăţirea ciclului de viata al familiei. Stadiul de celibat. Stadiul de cuplu. Părinţi. Luarea deciziei de a avea copii. Creşterea şi educarea copilului mic. Părinţi şi adolescenţi. Vârsta mijlocie. Relaţiile în familia lărgită. Cuibul gol: plecarea tinerilor. Vârsta a treia. Familia şi boala. Impactul bolii asupra familiei şi familiei asupra bolii. Caracteristica serviciilor orientate pe familie şi serviciilor centrate pe familie.

Definiţia familiei Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune. Familia este un sistem. Ea poate fi văzută ca un grup de indivizi cu ocupaţii interdependente. Schimbarea performanţelor unui membru al ei comportă riscul de afectare a celorlalţi membri.

Caracteristici ale familiei Familia este compusă din indivizi interdependenţi cu influenţă reciprocă Familia trebuie înţeleasă ca un întreg şi reprezintă mai mult decât suma abilităţilor fiecărui membru Familiei îi sunt caracteristice evoluţia şi schimbările Familia este un sistem deschis, influenţat de mediu

Clasificarea familiilor A. Familia tradiţională: Familia nucleară = soţ, şotie şi urmaşii care locuiesc într- un spaţiu comun. Diada nucleară = soţ si soţie, fără copii sau a căror copiii nu locuiesc împreună cu ei. Familia lărgită = cuplul familiar + rude. Familia cu un singur părinte Familia poligam (în cultul islamic). B. Familii netradiţionale: (experimentale, uniuni): reconstituită, consensuală, coabitare heterosexuală, uniune homosexuală.

TIPURI DE FAMILIE ŞI STILUL INTERCOMUNICĂRII FAMILIALE (DUPĂ L. CUZNEŢOV) 1. Familia de tip despotic. În cadrul ei stabilitatea relaţiilor se menţine prin exteriorizarea emoţiilor negative, aici prevalează stilul comunicării distante, de prescripţie. De obicei, conduce tatăl, cerând de la toţi ceilalţi supunere indiscutabilă. În relaţii apar conflicte de disperare, care trec în plan interior, latent şi care pot fi urmate de reacţii frustrante sau de izolare din partea adolescenţilor. Scopurile familiei sînt stabilite doar conform exigenţelor şi prescripţiilor conducătorului.

2. Familia-bastion. La baza acestei familii stau reprezentările negative despre agresivitate şi intenţiile periculoase ale tuturor (sau ale majorităţii) oamenilor din afara ei. Aici emoţiile negative se revarsă asupra persoanelor din exterior. Ambii soţi denotă un comportament egocentric faţă de cei din afara familiei lor, acţionând foarte unit şi coordonat împotriva mediului social exterior. Se întâlnesc familii de acest tip în care un părinte e foarte autoritar, iar altul, dimpotrivă, este prea indulgent sau tutelează excesiv copiii. Atmosfera din familie şi educaţia prea severă din partea unui părinte, îmbinată cu tutelarea din partea celuilalt, provoacă la copil neîncredere în forţele proprii, lipsă de iniţiativă

3. Familia-vulcan. Relaţiile în acest tip de familie sînt foarte instabile: de la cele permisive, de tutelare, de alintare – la cele cu un înalt grad de exigenţă, predominând spontaneitatea şi afectivitatea. La prima vedere, acest tip de familie pare pozitiv, însă erupţiile de supărare, de ură, deşi slăbesc încordarea, complică mult starea generală a climatului familial. Copiii suportă mari încărcături emoţionale, devin vulnerabili, fricoşi, anxioşi şi nervoşi; în relaţii se observă toate tipurile de conflicte, dar intensitatea şi forţa ciocnirilor oscilează de la cele neînsemnate până la izbucniri cu adevărat vulcanice.

4. Familia al treilea e de prisos. În acest tip de familie ataşamentul reciproc al soţilor şi stilul comunicării dintre ei au o însemnătate deosebită pentru aceştia, obligaţiunile de părinţi fiind considerate drept o piedică în fericirea lor personală. Relaţiile dintre părinţi şi copii sînt reci, distante. Părinţii tot timpul observă şi subliniază greşelile şi neajunsurile copiilor. Desconsiderarea personalităţii lor cauzează formarea complexului de inferioritate la copii, care, mai apoi, în adolescenţă, le creează dificultăţi în procesul de autodeterminare şi inserţie socială. Uneori poate fi de prisos mama, tatăl şi fiica formând o coaliţie; alteori este de prisos tatăl, mama formând o coaliţie cu copiii. În relaţii predomină conflictele de disperare şi cele de atracţie-frică.

5. Familia cu idol. Aici adolescentul este persoana centrală. Ambii părinţi manifestă un comportament alterocentric exagerat. Predomină relaţiile de tutelare şi de aprobare, sacrificiul frecvent din partea părinţilor. Copilul se dezvoltă într-o atmosferă de seră, devine egoist, nu poate fi independent, autocritic şi activ. În relaţii predomină conflictele de disperare. Acest tip de familii constituie cca 4%.

6. Familia azil. Aici predomină un stil de comunicare deschis, de aprobare. Raporturile sînt neuniforme: relaţiile de colaborare se îmbină cu cele de tutelare, indiferenţă, dominare şi confruntare. Momentele educative se deosebesc după intensitate, durată, modalitate, formă şi conţinut, deoarece vin de la o mulţime de persoane de vârstă şi competenţă diferită (de la părinţi, bunici, rude mai îndepărtate sau cunoscuţi), care se află în familie un anumit timp. Aici întâlnim toate tipurile de conflicte. Copiii lipsiţi de consecvenţa cerinţelor devin contradictorii, învaţă a manevra, a minţi sau, dimpotrivă, devin infantili. Acest tip de familii constituie cca 2%.

7. Familia teatru. Astfel de familii îşi păstrează stabilitatea prin intermediul modului de viaţă teatralizat. Membrii familiei joacă anumite roluri sau montează un spectacol în ansamblu, ceea ce le permite înscenarea bunăstării relaţiilor familiale. În realitate însă educaţia copiilor este lăsată numai pe seama instituţiilor respective – grădiniţă, şcoală. Contactul cu copiii este înlocuit prin procurarea excesivă a bunurilor materiale (jucării, haine etc.). Membrii familiei îşi îndeplinesc obligaţiunile formal, relaţiile inter personale oscilează de la cordiale la indiferente, de la dorinţa de a domina la cea de indiferenţă. În relaţiile cu copiii, aprobările şi dezaprobările se fac rapid şi tot rapid se uită; lipsesc cerinţele unice, de aceea copiii se dezvoltă, de obicei, cu anumite trăsături accentuate de caracter (labil, hipertimic, senzitiv etc.). Acest tip de familii constituie 8%

8. Familia liberală se întâlneşte extrem de rar. Aici predomină relaţiile de indiferenţă, stilul distant liberal, lipsa de cordialitate şi ataşament. Deciziile se iau în dezacord, predomină egocentrismul. Acţiunile familiei sînt răzleţe, necoordonate. Fiecare membru al familiei îşi are viaţa sa, nu-l interesează atmosfera din familie, în relaţii persistă atmosfera de incertitudine. Copiii devin introvertiţi, izolaţi, deseori egoişti, indiferenţi faţă de ceilalţi membri ai familiei. Acest tip de familii constituie 1%

9. Familia egalitate se caracterizează printr-un echilibru psihologic, moral şi material. Soţii au aproximativ acelaşi nivel intelectual; obligaţiile şi funcţiile lor sînt echilibrate: ambii participă la educaţia copiilor şi la conducerea gospodăriei. Deciziile sînt luate la sfatul familiei, predomină relaţiile armonioase, de colaborare, un stil axat pe angajarea tuturor membrilor în chestiunile familiei. Climatul este cordial, binevoitor. Conflictele mai frecvente au un caracter constructiv. Copiii se dezvoltă normal, dispun de independenţă, posedă spirit creativ, voinţă. Adolescenţii din acest tip de familii, în genere, sînt pregătiţi pentru viaţa de familie, nu au dificultăţi în autodeterminarea profesională şi socială.

10. Familia patriarhală. Aici domină, de regulă, tatăl (91%). Acest tip de familie se întâlneşte mai ales în localităţile rurale, fiind tradiţional în Moldova, unde capul familiei este bărbatul care domină, dar nu este agresiv şi despotic, ci raţional şi practic. Deciziile se iau unipersonal, nu se discută, dar sînt explicate şi argumentate. Relaţiile sînt stabile, calme, de dominare, prevalează un stil de dirijare riguroasă. Comportamentul, ordinea şi stricteţea, odată stabilite în familie, se respectă de către toţi membrii ei. Soţul şi soţia reprezintă un tot întreg, manifestînd un comportament sociocentric, axat pe subiectul psihologic noi, care se transmite de la capul familiei şi nu vine în contradicţie cu opinia partenerului. În astfel de familii, soţii se înţeleg din jumătate de cuvînt sau fără cuvinte, sînt compatibili psihofiziologic şi moral. Principiile stricte şi unice de educaţie a copiilor contribuie la formarea unor personalităţi volitive, echili­brate şi valoroase din punct de vedere social. Acest tip de familii reprezintă 33%

11.Familia romantică. Este tipul de familie în care membrii ei păstrează relaţiile de dragoste şi ataşament tandru pînă la adînci bătrîneţe. Se caracterizează prin relaţii de colaborare şi tutelare îmbinate armonios, stil romantic, centrat pe activitatea comună a membrilor familiei. Conflictele au un caracter constructiv, compor­tamentul este bazat pe reprezentări sociocentrice. Copiii se dezvoltă armonios. Familiile de acest tip constituie cca 2%.

12. Familia spirituală. Acest tip de familie e axat pe orientarea membrilor ei spre valorile spirituale, morala creştină. Ei au exigenţe sporite faţă de propriile persoane, în familie predomină relaţiile de colaborare bazate pe stimă reciprocă şi înţelegere. Uneori la membrii familiei se observă o doză de fanatism în acţiuni. Copiii se dezvoltă armonios, sînt orientaţi spre valorile spirituale; sînt independenţi, creativi, inteligenţi, dar pot fi fragili din punct de vedere fizic. Familiile de acest tip reprezintă cca 7%.

Funcţiile de baza ale familiei Funcţii fizice (biologice şi economice): reproducere, furnizare de bunuri şi protecţie: hrană, îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole, îngrijire de sănătate. Funcţii afective: satisfacerea necesităţilor afective: între soţi, între părinţi şi copii, între membrii diferitor generaţii; bucuria traiului împreună, companie plăcută, încurajare. Funcţii sociale: asigurarea organizării sociale, întărirea stimei de sine, sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei, dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei, transmiţător al culturii şi tradiţiilor de la o generatei la alta, pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială, imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi, obligaţii şi responsabilităţi caracteristice societăţii umane).

CICLUL VIEŢII DE FAMILIE Etapele emoţionale şi intelectuale prin care un om trece din copilărie pana la vârsta pensionarii ca membru a unei familii se numeşte ciclul vieţii de familie. In fiecare etapa, omul se confruntă cu provocări în viaţa de familie care îl ajuta să-şi dezvolte sau să câştige noi abilitaţi. Îmbunătăţindu-şi aceste abilitaţi omul poate depăşi schimbările prin care aproape fiecare familie (tradiţională sau nu) trece. Nu oricine trece prin aceste etape uşor. Situaţii ca boli severe, probleme financiare sau moartea unei persoane apropiate pot avea repercusiuni asupra modului în care o persoana trece prin aceste etape. Din fericire, abilitaţi pierdute în una din etape pot fi învăţate in următoarele.

Etapele ciclului vieţii de familie sunt : - celibat - cuplul sau mariajul - părinţi: copii până la adolescenţă - îndrumarea adolescenţilor - vârsta mijlocie - pensionarea sau vârsta a treia.

Importanţa înţelegerii ciclului vieţii de familie Abilităţile îmbunătăţite şi evenimentele importante din fiecare etapă permit trecerea cu succes la următoarele stadii de dezvoltare. Daca nu sunt stăpânite aceste aptitudini, trecerea la etapa următoare se poate realiza, dar este posibil să se întâmpine dificultati în relaţiile şi tranziţiile viitoare. Teoria acestui ciclu sugerează ca tranziţiile făcute cu succes pot preveni boli si tulburări emoţionale sau legate de stres. Indiferent de statut părinte sau copil, frate sau sora, legat prin sânge sau dragoste, experienţele din acest ciclu vor influenta ceea ce este sau devine o persoana. Cu cat se înţeleg mai mult provocările din fiecare etapa cu atât mai uşor se trece mai departe.

Întreruperea unui ciclu normal de viaţa Stresul vieţii cotidiene, confruntarea cu o boala cronica sau orice alte crize scindează ciclul normal. O criza sau un stres in derulare poate întârzia următoarea faza a vieţii, insa se poate merge mai departe, fără ca persoana sa fie pregătita pentru tranziţie.

Îmbunătăţirea ciclului de viaţa al familiei Cu siguranţa orice persoana poate învaţă abilităţile ne învăţate anterior si prin aceasta să îmbunătăţească calitatea vieţii personale si a familiei sale în oricare moment al vieţii. Propria examinare, educaţia si posibil consilierea sunt cai de îmbunătăţire a vieţii personale si de familie. De asemenea cu ajutorul acestor acţiuni se poate trece mai uşor peste problemele apărute, ca de exemplu un divorţ sau când persoana în cauza face parte dintr-o familie destrămata.

Stadiul de celibat Celibatul este cea mai critica perioada. La maturitate individul se separa emoţional de familie. În cursul acestui stadiu, oamenii încearcă sa devină independenţi din punct de vedere emoţional, fizic, social si financiar. Încep sa dezvolte calităţi unice si caracteristici care ii vor defini ca individ.

Stadiul de cuplu După independenţă urmează stadiul de cuplu. Acum se descoperă abilitatea de a forma o noua familie şi un nou stil de viaţa. În timpul unei relaţii, dar fără a fi vorba de căsătorie, se realizează un proces de adaptare şi construire, pe când căsătoria necesita anumite deprinderi. Un nou sistem familial se va realiza prin căsătorie. Schiţa familiala personala formata de idei personale, speranţe şi valori formate de relaţiile şi experienţele anterioare se combina cu schiţa familiala a partenerului. Aceasta presupune o reconsiderare, din partea ambilor parteneri, a obiectivelor. În căsătoriile care funcţionează, partenerii îşi combina credinţa şi comportamentul într-un mod sinergic.

Părinţi Luarea deciziei de a avea copii Calitatea de a fi părinte este una din cele mai mari încercări a ciclului de viata familial. Decizia de a avea copii va afecta dezvoltarea individuală, identitatea familiei şi relaţiile conjugale. Copii vor consuma atâta timp, încât deprinderile ne învăţate în stadiile anterioare vor fi dificil de recuperat. Capacităţile de comunicare, menţinere a relaţiilor şi de rezolvare a problemelor sunt des testate în cursul acestui stadiu. Apariţia copiilor duce la schimbarea rolurilor între membrii familiei

Creşterea şi educarea copiilor mici Procesul emoţional major al acestui stadiu este adaptarea copiilor în alte relaţii, însă mai ales integrarea lor în familie. Partenerii cuplului îşi vor însuşi rolurile de îndrumători şi vor trece la stadiul de părinte. Astfel ca în timp ce personalitatea individuala se va dezvolta, părinţii vor fi şi factorii de decizie în noua familie. De fapt o căsătorie reuşita apare în momentul în care personalitatea individuala conlucrează la realizarea unui cuplu armonios. Dezvoltarea sănătoasa a unui copil depinde de abilitatea părinţilor de a-i oferi un mediu înconjurător plin de afecţiune, sigur şi organizat. Copii au de câştigat atunci când părinţii au o relaţie solida

Părinţi de adolescenţi Perioada adolescentei poate fi una grea pentru o familie, o perioada care poate testa abilităţile membrilor de a relaţiona. De asemenea poate fi o perioada de creştere şi explorare creativa pentru întreaga familie. Familiile care trec cu bine peste aceasta perioada au un mariaj solid, flexibil, clădit pe comunicare buna, rezolvarea problemelor, grija reciproca, susţinere şi încredere. Majoritatea tinerilor experimentează diferite gânduri, convingeri, stiluri care pot cauza un conflict familial.

Cuibul gol: plecarea copiilor Aceasta etapa începe atunci când primul copil părăseşte casa părinteasca şi se termina cu «cuibul gol». Plecarea copilului cel mare de acasă are consecinţe pozitive şi negative. Daca familia s-a dezvoltat semnificativ în cadrul ciclului, copiii vor fi pregătiţi sa plece şi sa facă faţă provocărilor vieţii. Nefiind responsabili de îndatoririle părinteşti se poate revigora propria relaţie sau atingerea ţintelor profesionale. Stabilirea unor relaţii mature cu copiii este cheia acestei etape. Părinţii pot fi puşi la încercare prin acceptarea unor noi membrii în familie datorita casatoriei sau altor relaţii ale copiilor

Acesta este perioada în care sănătatea şi vitalitatea unei persoane se poate diminua. Unii sunt chiar diagnosticaţi cu boli cronice. Simptoamele acestor boli pot limita activităţile uzuale şi cele îndrăgite. Problemele de sănătate legate de vârsta mijlocie pot include : - hipertensiune (tensiune arteriala crescută) - probleme legate de greutatea corporala - artrita (inflamaţia elementelor componente ale unei articulaţii) - menopauza (încetarea activităţii biologice genitale caracterizata prin încetarea menstrelor) - osteoporoza (decalcifierea oaselor) - boli coronariene (boli ale inimii) - depresie - boli legate de stress.

Tot în aceasta etapa stressul legat de îngrijirea bătrânilor poate afecta starea de sănătate a individului. Telurile specifice acestei etape includ : - atenţia asupra mariajului fără copii - dezvoltarea de relaţii mature cu tinerii - regruparea relaţiilor pentru a include alianţele de rudenie şi nepoţii atunci când copii şi-au întemeiat propria familie

Părinţi la vârsta mijlocie Această etapă este percepută ca o perioadă distinctă în ciclul vieţii familiei. Părinţii ajunşi la această etapă îşi privesc poziţia dintr-un context multiplu: al sănătăţii fizice şi psihice al carierei profesionale al realizărilor familiale Etapa este lungă ca durată şi corespunde sfârşitului adolescenţei fizice a primului copil. Ea se subîmparte în două subetape bine definite: a. subetapa de contracţie familială ce corespunde plecării primului copil din familie, la alt domiciliu. b. subetapa de cuib gol moment din viaţă când ultimul tînăr/ă părăseşte familia, la alt domiciliu sau întemeind o nouă familie.

Caracteristicile acestor etape pentru părinţi sunt: de a accepta ieşirile din sistemul familial nuclear şi a intrărilor în sistemul familial lărgit de a-şi rearanja relaţiile maritale în doi Relaţiile care se stabilesc cu tinerii la părăsirea căminului trebuie să fie relaţii de tip adult-adult, iar părinţii trebuie să accepte pe partenerii fiilor/fiicelor lor, precum şi noile sisteme familiale. Familia cu copii mulţi parcurge cea mai lungă etapă, în care perioada cu plecarea fiecărui tînăr/ă familia se micşorează ca număr, devine tot mai mică.

Suportul este oferit de medicul de familie care cunoaşte familia de origine şi înţelege procesul de separare şi motivaţia lui. El trebuie să fie un mediator între tînăr/ă şi părinţii săi, să fie un avocat al fiecăruia pentru păstrarea unei relaţii benefice şi pentru a ajuta adaptarea părinţilor la situaţia nouă. Relaţiile ce se stabilesc sunt de egalitate şi medicul de familie încurajează acest aspect. Medierea e necesar să fie moderată. Medicul de familie trebuie să evalueze perspectiva evoluţiei stării de sănătate a familiei în criză precum şi a tînărului/ei ce părăseşte domiciliul părintesc. El trebuie să acorde asisţenţă medicală preventivă şi curativă atât familiei cît şi celui care pleacă. E nevoie şă facă cunoscute noţiunile de igiena habitatului, alimentaţiei, mediului, igiena sexuală şi a noţiunilor de planning familial şi contracepţie, celui ce pleacă la un alt domiciliu.

Vârsta a treia În cadrul acestei faze a ciclului familial intervin multe schimbări în viata omului. Primirea unor noi membrii în familie sau plecarea altora pe măsura ce copiii se căsătoresc sau divorţează, apariţia nepoţilor sunt partea cea mai importanta a etapei. Poate fi o mare împlinire când, după ce s-a eliberat de responsabilitatea de creştere a copiilor omul se poate bucura de roadele muncii lui de o viata.

Principalele scopuri necesare pentru a ajunge la acest stadiu final al vieţii familiale sunt : - menţinerea intereselor personale şi sănătatea fizica alâturi de ale partenerului de viata, odată cu îmbătrânirea - explorarea de noi roluri familiale şi sociale - acordarea suportului moral copiilor mai mari şi a altor membri ai familiei - acceptarea în sistemul familial a inteligentei şi experienţei de viata a celor mai în vârsta - acordarea de suport generaţiilor mai în vârsta, fără depăşirea limitelor - trecerea peste moartea partenerului de viata, a unui frate, sora sau prieten apropiat precum şi pregătirea pentru propria moarte - cugetarea şi reflectarea asupra a ceea ce s-a învăţat şi experimentat în timpul vieţii.

FAMILIA ŞI BOALA Orice medic de familie ştie că apariţia unei boli la un membru al familiei are un impact asupra întregului sistem familial, iar evoluţia bolii este influenţată de modul în care membrii familiei se mobilizează şi se adaptează stresului provocat de boală şi nevoilor celui în suferinţă În lume asistenta medicală primară prin medicul de familie şi comunitate umană într-un sistem de sănătate judicios organizat, încearcă ambulator rezolvarea a peste 85% din îmbolnăvirile acute şi cronice.

Impactul bolii asupra familiei a. Impactul financiar: adică posibilitatea familiei de acoperi cheltuielile materiale ce implică îngrijirea bolnavului la domiciliul propriu. În acest scop sistemele de sănătate bazate pe asigurări de sănătate reduc la maximum aceste cheltuieli pentru familie, acordând medicamente gratuit pentru îngrijirea bolii la domiciliu.

b. Impact habitual, adică necesitatea ca familia să se poată organiza, astfel încât să poată acorda spaţiul necesar separat celui în suferinţă, cu asigurarea nevoilor fundamentale de care bolnavul are nevoie pe perioada îngrijirilor: căldură, lumină, aerisire adecvată etc. Spaţiul acordat celui bolnav poate necesita rearanjări fată de distribuirea anterioară şi să fie în contradicţie cu necesităţile sau scopurile altor membrii de familie

Impactul psihic asupra membrilor familiei este declanşat din momentul în care medicul de familie dă verdictul de boală. Stresul legat de gravitatea bolii, de probabilităţile de evoluţie, de prognosticul rezervat sau de cronicizarea unei afecţiuni, de dependentele sau infirmităţile pe care le poate genera duc la ruperea echilibrului familial şi la adevărate crize. Adesea acest impact al bolii asupra membrilor de familie se pot răsfrânge şi asupra medicului de familie. Stresul psihic poate crea dificultăţi în perceperea cauzelor şi realităţii bolii, iar supărarea unor membrii de familie se poate manifesta prin acuze la adresa altor membrii de familie pe care îi consideră "părtaşi" la îmbolnăvire sau pe medicul de familie ce nu face uz de toate cuceririle ştiinţei "pentru a vindeca" cât mai rapid boala.

d. Impactul structural al bolii asupra familiei e firesc pentru perioade mai scurte (în boli acute) sau mai lungi de timp (în bolile cronice disabilitante). Sarcinile celui în suferinţă sunt preluate de alt membru. Dacă cel bolnav este singurul susţinător al familiei cu copii, aceştia trebuie preluaţi de membrii familiei lărgite.

Impactul bolii asupra familiei poate fi anihilat sau diminuat de acţiunile celorlalţi membrii de familie, ale medicului de familie ce poate ajuta familia să identifice asemenea situaţii de impas şi să canalizeze acţiunile sale prin cunoştinţele despre familie în restabilirea echilibrului familiar. Modalităţile folosite sunt: 1. o bună comunicare - medic de familie-bolnav-medic de familie- membrii familiei - membrii de familie-bolnav şi -membrii de familie între ei. 2. o adaptare compensatorie la nevoile familiei cu o persoană bolnavă, făcând ajustările necesare momentului în plan: financiar, organizatoric, structural şi emoţional. 3. o coeziune familială solidă preexistentă bolii sau chiar un echilibru câştigat prin boala unui membru, la familiile cu probleme. Coeziunea familială scade impactul bolii asupra familiei, făcând-o validă în confruntarea cu boala.

Impactul familiei asupra bolii Fiecare membru de familie, dar în special sistemul familial în totalitate poate influenţa în cazul unei îmbolnăviri evoluţia bolii, a gradaţiei simptoamelor, a adaptării celui în suferinţă la boală şi a creşterii gradului de suport psihic şi fizic. Bolnavul nu poate fi învinuit pentru boală, iar membrii de familie e necesar să participe la preluarea sarcinilor familiale ale acestuia şi de a-l scuti de orice eforturi fizice sau psihice pe perioada îngrijirilor medicale. Impactul familiei asupra bolii este desigur influientat de o serie de factori: a. factorul social nu este de neglijat şi este unanim acceptat că anumite boli au un caracter predominant social, iar altele o componentă importantă socială. Situaţia familiei în ierarhia socială poate avea un impact asupra bolii, după cum şi facilităţile sociale acordate de unele sisteme sanitare pot veni în ajutorul familiei în impas.

b. factorul cultural poate influenţa familia în atitudinea acesteia sau unor membrii ai săi fată de medicul de familie şi serviciile de sănătate. Aceşti factori culturali pot influenţa adresabilitatea la medicul de familie, complianţa la tratamentul prescris, precum şi disponibilitatea de a se implica în acordarea unor îngrijiri recomandate. c. factori tradiţionali (etnici, religioşi etc.) pot influenta pozitiv sau negativ impactul familiei asupra bolii. Astfel întâlnim refuzul unor familii de a se adresa medicului de familie sau de a accepta îngrijirile propuse apelând la obiceiuri populare, îngrijiri empirice sau aşteptând vindecări miraculoase.

SERVICII ORIENTATE PE FAMILIE ŞI SERVICII CENTRATE PE FAMILIE Evoluţia modelelor de interacţiune dintre specialişti şi membrii familiei Centrat pe specialist. Specialistul este expert şi determină necesităţile familiei. Familia are un rol deficient şi este incapabilă să-şi soluţioneze problemele Aliat familiei. Specialistul este expert şi participă la determinarea necesităţilor familiei. Familiile sunt agenţi ai specialiştilor şi implementează programe ghidate de specialişti Orientat pe familie. Specialiştii colaborează şi definesc împreună cu familia necesităţile familiei. Familia necesită suportul şi ghidarea profesională şi foloseşte reţeaua profesională pentru aşi realiza necesităţile Centrat pe familie. Specialiştii devin agenţi ai familiei care promovează sănătatea familiei. Necesităţile şi doleanţele familiei stau la baza tuturor aspectelor de furnizare a serviciilor şi asigurare a resurselor

Multe din problemele de durată de sănătate (abuzul de substanţe, problemele sexuale, afecţiunile cronice) de regulă implică toată familia. Trebuie de ţinut cont că există oportunităţi speciale de implicare maximă a familiei, cum ar fi în cazul vizitelor la domiciliu, spitalizărilor pacientului, în cazul când pacientul este adus de cineva din familie la vizită etc. ]Este dovedit că, de regulă, pacientul preferă implicarea familiei în suportul şi îngrijirea sa. După obţinerea consimţământului informat al pacientului, MF poate contacta pe oricare membru al familie şi implica în măsura posibilităţilor în îngrijirea pacientului, în discutarea problemelor, împărăţirea informaţiei, căutarea în comun a soluţiilor.

În procesul de implicare a membrilor de familie în viaţa particulară a pacientului pot interveni şi unele probleme; pacientul ar putea fi împotrivă ca membrii familiei să cunoască toate detaliile vieţii lui; în acest context deosebit de important este obţinerea consimţământului informat, cunoaşterea preferinţelor pacientului. Ca concluzie, am putea menţiona că este foarte important de a realiza că familia pacientului este o sursă valoroasă în recuperarea şi susţinerea pacientului, dar implicarea familiei nu este un proces simplu; el ar putea aduce satisfacţie pacientului, dar ar putea să apară şi unele dificultăţi. Datoria medicului de familie este de a promova cele mai bune relaţii de susţinere şi înţelegere dintre pacient şi familia sa.

Conceptul de îngrijiri centrate pe familie Modelul centrat pe familie diferă de modelele anterioare cel puţin prin două caracteristici: În primul rând, familia, inclusiv părinţii, pacientul şi oricare altă persoană importantă pentru pacient devin parte colaborativă în procesul curativ, preventiv şi de recuperare. În modelul medical tradiţional, medicul ia decizia, care se aduce la cunoştinţa pacientului, părintelui. A doua diferenţă importantă dintre modelul medical tradiţional şi modelul centrat pe familie este că se ţine cont de necesităţile întregii familii, aceste necesităţi sunt considerate ca factor în luarea deciziilor şi în activităţi. Spre exemplu, asistentul social este membru al echipei, persoană care se poate implica şi participa la soluţionarea problemelor financiare legate de procesul curativ.

Modelul centrat pe familie s-a dovedit a fi cel mai eficient model. Echipa transdisciplinară respectă şi susţine rolul familiei ca principal în îngrijire. Familia reprezintă cea mai importantă sursă de suport şi de fortificare. Acest moment trebuie menţionat ca cel mai important în îngrijirea copilului. Există o colaborare dintre pacient/părinte şi specialist la toate nivelurile. Deciziile se iau împreună şi nu doar se aduc la cunoştinţă Informarea pacientului/părinţilor de către specialist constituie un component important. Este necesar de creat o aşa atmosferă în care pacientul să poată da orice întrebare. serviciile comprehensive sunt oferite de mai mulţi specialişti care activează în echipă sub forma unor programe individualizate

Părţile forte ale familiei şi calităţile individuale ale ei sunt încorporate în serviciile de îngrijire. Fiecare familie are particularităţile sale, astfel nu există o singură abordare pentru toate familiile. Unele familii au multe rude care le pot ajuta, resurse, alte familii sunt singuratice, cu resurse limitate; în unele familii tata este persoana de bază de comunicare, în altele – mama sau alt membru al familiei. Se ţine cont de diversitatea culturală, religioasă, nivelul socio- economic. Fiecare familie trebuie să aibă oportunităţi egale la servicii de calitate, indiferent de rasă, religie, cultură, gradul de bunăstare etc. Medicul de familie şi echipa în întregime trebuie să cunoască particularităţile, diversitatea familiilor. În cadrul acestui model se încurajează suportul dintre familii. Una dintre sursele cele mai puternice de susţinere sunt familiile cu probleme similare. În cadrul modelului centrat pe familie se încurajează formarea grupurilor de părinţi (exemplu, asociaţii de părinţi cu copii cu probleme similare). Părţii se simt mai bine când au posibilitatea de aşi împărtăşi sentimentele cu alţi părinţi. Comunicarea între părinţi este şi sursă de informare, orientare, sursă importantă de susţinere

Modelul de consolidare colectivă presupune că toţi participanţii, şi familia, şi specialiştii îşi consolidează, îşi fortifică capacităţile şi profesionalismul pentru a obţine cele mai bune rezultate dorite şi el obligă prezenţa a trei elemente de consolidare colectivă: a) familia, b) specialiştii şi c) mediul sau contextul în care activează specialiştii şi familia. Aici puterea nu este monopolizată, la bază se află partenereatul, care, la fel, are un rol consolidant. Şi în acest model familia deţine rolul central, alegerea de bază îi aparţine, intervenţiile sunt axate pe părţile forte ale familiei şi pe capacităţile ei; alte caracteristici ale acestui model: acces la resurse, participare, schimbarea ecologiei comunităţii. Oferirea de servicii (consilierea, instruirea etc.), nu constituie fundamentul programului; de bază este direcţionarea comună spre resursele accesibile; familiile sunt încurajate să formeze reţele de sprijin cu alte familii, cu prieteni, vecini, cu furnizori de servicii şi cu alte resurse din comunitate. Deciziile se iau de comun şi nu există o subordonare sau ierarhie rigidă în relaţiile părinte- specialist;

specialistul are rol de partener, facilitator, colaborator, dar nu de expert; la bază stă dialogul (nu conversaţia), actul de creaţie, de schimbare a opiniilor. Rezultate aşteptate: sinergie (eficienţa totală a grupului este mai mare decât suma eficienţei tuturor părţilor), crearea unor noi resurse şi a unor resurse care pot fi reînnoite, satisfacţia participaţilor (sporirea satisfacţiei tuturor membrilor). În realitate, toate aceste 4 modele continuă să fie utilizate în ITC şi asta nu contravine intereselor familiei, dacă ele constituie alegerea familiei şi dacă la baza activităţilor se află parteneriatul şi orientarea pe necesităţile reale ale familiei

Bibliografie selectivă 1. Cuzneţov, Larisa. Etica educaţiei familiale.- Chişinău: CEP ASEM, 2000, 297 p. 2. Cuzneţov, Larisa. Curriculum Educaţia pentru familie.- Chişinău: Museum, 2004, 280 p. 3. Multidisciplinary, interdisciplinary, and transdisciplinary Educational models and nursing education. Department of Nursing and Health Services Management, University of New England, College of Health Professions, Portland, Maine, USA Jul-Aug; 24(4): School of Psychology, Roosevelt University, Chicago, Illinois, USA 4. Transdisciplinary Teaming: A Vital Component of Inclusive Services L. Kilgo et coaut., University of Alabama at Birmingham, Published in Focus on Inclusive Education, Fall 2003, Vol. 1