Pregătirea Medico Militară

Călirea organismului Călirea organismului prevede un sistem de acţiuni ce sporesc rezistenţa lui faţă de condiţiile meteorologice nefavorabile Călirea se consideră drept cea mai eficace metodă de profilaxie a răcelilor. Călirea se realizează prin alternarea raţională a acţiunii asupra organismului a frigului, căldurii, radiaţiei termice, folosindu-se în aceste scop factorii naturali, aerul, apa, radiaţia solară. Principiile de bază ale călini sînt: călirea treptată, sistematică şi cea complexă

Călirea treptată constă în intensificarea succesivă a factorului de călire (spre exemplu, scăderea treptată a temperaturii apei şi mărirea timpului de expunere la ea). Călirea sistematică prevede procedurile de călire zilnică. De regulă, respectîndu-se acest principiu peste 1,5-2 luni se observă rezultatul. Dacă procedurile de călire sînt efectuate neregulat, reflexele formate temporar dispar repede şi rezistenţa organismului faţă de răcire scade. Aplicarea în timpul călirii a unui anumit excitant sporeşte rezistenţa organismului (băile reci ale picioarelor sporesc rezistenţa lor la răcire). De aceea, pentru a căli organismul, trebuie de aplicat multilateral un complex de activităţi variate de călire cu apă şi aer.

Un factor mai puţin excitant, cu care se recomandă de început călirea, este aerul. In timpul băilor de aer organismul este supus influenţei curenţilor de aer, care au o capacitate variată de răcire. Băile de aer tonifică sistemul nervos, antrenează aparatul de termoreglare, sporesc metabolismul, ameliorează somnul şi pofta de mîncare. Călirea cu aer se poate face anul întreg, vara la aer liber, iarna în încăperi bine ventilate. Călirea cu aer începe de la temperatura de 20°C. Primele băi de aer vor dura de la min., pînă la 1,5-2 ore. Durata băilor de aer se va regla în dependenţă de reacţia organismului. Băile de aer vor fi îmbinate cu jocuri sportive, exerciţii fizice, plimbări.

Conductibilitatea termică a apei este de 28 de ori mai mare decît a aerului, de aceea apa se consideră un excitant mai puternic decît aerul la aceeaşi temperatură. Călirea cu apă se face prin fricţiuni cu un prosop muiat în apă rece, prin abluţiuni cu apă răcoroasă a torsului sau a corpului timp de 1-2 min., sau prin duş. Fiecare procedură cu apă va începe cu cea de apă călduţă. Omul sănătos poate începe fricţiunile cu apă avînd o temperatură de plus 20-22°C, treptat scăzînd-o. Cînd temperatura apei va ajunge la plus 16-17°C, se va trece la abluţiuni şi duş. După aceste proceduri corpul se şterge, apoi se masează cu şervet pînă la roşeaţă. Un efect şi mai mare îl are scăldatul în bazinele cu apă. în acest caz asupra organismului influenţează temperatura şi presiunea apei, aerului, radiaţia solară şi mişcările celui ce se scaldă în apă. Se recomandă scăldatul în apă la o temperatură de cel puţin 18-20°C.

Sînt recomandate, de asemenea, procedurile acvatice locale, spre exemplu, clătirea gurii cu apă rece şi spălatul picioarelor cu apă rece zilnic. Aceste proceduri cu apă vor începe de la o temperatură nu mai mare de plus 5°C. Se ştie că anume răcirea membrelor inferioare reprezintă cauza cea mai frecventă a bolilor de răcire, de aceea călirea picioarelor are un efect profilactic vădit. Cele mai potrivite ore de călire la soare se consideră cele matinale, de la orele 8-9 pînă la În acest răstimp aerul este mai puţin încălzit, şi mai curat, conţine puţini vapori de apă şi efectele secundare ale băilor de soare sînt mai slabe.

Băile solare se fac peste 1-1,5 ore după dejun. Prima expunere se face timp de 5-10 min., Timpul fiecărei băi ulterioare se măreşte cu 5 min., pînă Ia 1-1,5 ore. în timpul băilor de soare capul trebuie să fie acoperit. Dacă călirea cu raze solare este corectă se observă o stare generală bună, somn liniştit, o capacitate de muncă sporită.

Cercetările au stabilit că sub influenţa călirii cu excitanţi reci: se îmbunătăţeşte mecanismul de termoreglare a organismului; temperatura tegumentelor scade mai puţin şi revine la indicii iniţiali într-un timp mai scurt; dispare asimetria de temperaturi axilare manifestată pînă la călire şi reacţiile vasculare ale tegumentelor acoperite şi descoperite; se micşorează reacţia la frig a macoaselor căilor respiratorii superioare.

Măsurile de prevenire a infecţiilor intestinale acute în unităţile militare se reduc la următoarele: 1. Controlul medical permanent al personalului blocului alimentar, precum şi al militarilor repartizaţi pentru lucrul în sectorul alimentar. 2. Respectarea regulilor de igienă personală a bucătarilor, îndeosebi a curăţeniei mîinilor. 3. Respectarea curăţeniei la locul de muncă, în secţie. 4. Nimicirea muştelor, gîndacilor de bucătărie şi a rozătoarelor care sînt vectori ai infecţiei. 5. Spălarea minuţioasă şi dezinfectarea veselei.

6. Fierberea apei din bazinele acvatice deschise înainte de folosirea ei la prepararea hranei şi pentru băut. 7. Spălarea minuţioasă a legumelor, fructelor, îndeosebi a celor ce urmează să fie consumate în stare proaspătă. 8. Fierberea apei, prelucrarea termică a bucatelor din brînză nepasterizată. 9. Prelucrarea termică a bucatelor uşor alterabile. 10. Păstrarea hranei preparate în frigider sau în stare fierbinte la temperatura de plus 65 C nu mai mult de timpul recomandat.

Trusa medicală individuală, regulile de folosire pe cîmpul de luptă Trusa medicală individuală reprezintă un set de preparate farmaceutice speciale, destinate pentru acordaiea primului ajutor sub formă de autoajutoi şi ajutor reciproc cu scopul de a pieîntîmpina diferite complicaţii (şocul traumatic, infectarea rănii) ale rănirii. In trusa medicală se află: două seungi de o singură folosinţă cu soluţie de analgetic, care se folosesc în caz de dureri provocate de fracturi, arsuri (combustii), plăgi imense şi sindromul de zdrobire a ţesuturilor, două penale, cu preparat antibacterian, care se foloseşte în caz de pericol de contaminare bactenană sau în caz de rănire şi arsuri conform instrucţiunii anexate Seringa reprezintă un tub de masă plastică cu peieti elastici (1), la capătul căiuia se suceşte canula (2) cu ac pentru injecţie (3). Acul este steril şi protejat de un căpăcel (4), care este îmbrăcat strîns pe canulă

Tubul cu preparatul analgetic este închis ermetic, seringa este destinată pentru introducerea subcutanată sau mtramusculară a preparatelor anal-getice cind se acordă primul ajutor sub formă de autoajutor sau ajutoi reciproc pe cîmpul de luptă. Neatingînd acul cu mînile, el se inoculează în muşchii femurului sau în regiunea superioară a fesei. Preventiv, sucind canula, se străpunge membrana ermetică, unind lumenul acului ou conţinutul tubului Stiîngînd treptat seunga, se injectează soluţia medicamentoasa şi «fără a slăbi degetul, se extrage acul De regulă, injecţia se face în pielea descoperită şi curată, însă în cazurile, cînd starea îănitului necesită acordarea pi imului ajutor uigent, injecţia se poate etectua prin echipament sau costumul de protecţie individual

Pachetul individual de pansament, conţinutul şi modul de folosire pe cîmpul de luptă în caz de rănire fiecare militar tiebuie să poată aplica un pansament primar cu scopul opririi hemoiagiei externe şi preîntîmpinăni contaminăm rănii. Pentru aceasta fiecare militar este asigurat cu două pachete individuale de pansament. Pachetele individuale de pansament sînt păstrate în buzunarul stîng al vestonului sau al scurtei. Pachetul individual de pansament constă: 1.din două pernute de titon şi vată (17 cm x 32 cm), 2.o fişie de titon (10 cm x 7 m) 3.un bold O permită este fixată la începutul fişei de tifon, a doua pernută poate fi deplasată pe faşă de tifon Tifonul şi pernutele strînse şi presate sînt ambalate în hîrtie cerată şi înveliş cauciucat extern învelişul cauciucat asigură sterilitatea conţinutului pachetului (fig 4 a, b)

Regulile de folosire a pachetului individual de pansament se rupe ambalajul extern din partea inciziei (fig. 4 a) şi se scoate pachetul învelit în hîrtie cerată, se scoate boldul şi se fixează de îmbrăcăminte la loc vizibil; se desfăşoară învelişul de hîrtie (fig. 4 a), cu mîna stîngă se apucă de capătul tifonului şi se desface pachetul pînă la tifon; cu mina dreaptă se ia faşă de tifon şi se desfăşoară (fig. 4 b), lăsînd fiecare pemiiţă îndoită în două (în caz de plagă sau arsuri, pernuţele se desfac complet); se aplică pansamentul pe plagă cu partea care nu a fost atinsă cu. mumie (partea care nu este cusută cu aţă colorată) şi se fixează pernuţele cu tifon, după fixarea pernuţelor capătul tifonului se fixează cu boldul. Plăgile mici se acoperă cu o pernuţă, a doua se aphcă deasupra primei, în caz de arsuri imense ambele pernuţe se amplasează alături, iar în caz de plagă perforantă orificiile de intrare şi ieşire a glonţului se pansează separat. învelişul cauciucat se foloseşte în caz de rănire a cutiei toracice cu pneumotorax deschis, fiind aplicat nemijlocit pe plagă.